sâmbătă, 25 martie 2017

Să nu ai așteptări din partea nimănui!

Poate e mai simplu așa. Renunți la fiecare gest, la fiecare zâmbet pe care îl poți primi, la fiecare atingere pătimașă...
Știi, în pustie nu sunt oameni dar e o mare gălăgie. Eu știu asta, m-am retras în pustiul deșertului din inima mea și m-am speriat de ce am găsit acolo. Dar nu vreau să vorbesc despre asta.
L-am văzut acum câteva zile, ținea de mână o fată. Părul ei era lung și ochii înlăcrimați. El nu poate iubi. Mi-am dat seama după privirea lui încețoșată. Nici acum nu înțeleg dacă ea îl ținea de mână sau el o ținea de mână. Doi singuratici într-o lume pustie.
După alte câteva zile m-am lămurit, nu s-a schimbat, a rămas același om punte în mijlocul prăpastiei "ei, altei ei"...
Ea, acum iubește alt băiat. El a renunțat la a fi iubit.

"Am iubit cu patimă nebună o fată", îmi șoptește el, și îmi mai spunea că nu regretă nimic chiar dacă în inima lui s-a așternut deșertul.
Aștept mângâierea ta pe creștet, să iți simt afecţiunea cum îmi mângâie sufletul... cum trezește în mine ceva ce nimeni nu a putut trezi de când ai plecat...

Şi totuşi inima mea mai tânjeşte după tine!