joi, 8 iunie 2017

Când lumina pălește.

Privește cum toarce în iarba înverzită și mangâiei capul căci inima-i veștejită!

Nu am înțeles niciodată Lumina. Nu mă refer la lumina Soarelui, la lumina Lunii sau a stelelor, mă refer la lumina care radiază în noi, acea lumină fară formă, fără culoare, fără umbră... Da! Lumina nu are umbră pentru că nu e nimic mai presus de ea ca să o umbrească și parcă totuși are culoare și formă dar fără umbră. Cine ești tu fință minusculă să crezi că înțelegi lumina din inima ta?

Și totuși, în inima mea se află o particulă de lumină, fără formă, fără culoare și umbrită...

sâmbătă, 25 martie 2017

Să nu ai așteptări din partea nimănui!

Poate e mai simplu așa. Renunți la fiecare gest, la fiecare zâmbet pe care îl poți primi, la fiecare atingere pătimașă...
Știi, în pustie nu sunt oameni dar e o mare gălăgie. Eu știu asta, m-am retras în pustiul deșertului din inima mea și m-am speriat de ce am găsit acolo. Dar nu vreau să vorbesc despre asta.
L-am văzut acum câteva zile, ținea de mână o fată. Părul ei era lung și ochii înlăcrimați. El nu poate iubi. Mi-am dat seama după privirea lui încețoșată. Nici acum nu înțeleg dacă ea îl ținea de mână sau el o ținea de mână. Doi singuratici într-o lume pustie.
După alte câteva zile m-am lămurit, nu s-a schimbat, a rămas același om punte în mijlocul prăpastiei "ei, altei ei"...
Ea, acum iubește alt băiat. El a renunțat la a fi iubit.

"Am iubit cu patimă nebună o fată", îmi șoptește el, și îmi mai spunea că nu regretă nimic chiar dacă în inima lui s-a așternut deșertul.
Aștept mângâierea ta pe creștet, să iți simt afecţiunea cum îmi mângâie sufletul... cum trezește în mine ceva ce nimeni nu a putut trezi de când ai plecat...

Şi totuşi inima mea mai tânjeşte după tine!