luni, 14 martie 2016

De vorbă cu demonii

Când ești izgonit în singurătate demonii își fac apariția!


„Nimic nu ne înșeală mai mult decât propria noastră gândire.” Leonardo da Vinci

Când mi-a vorbit pentru prima dată m-am închis în Tlalocan. Nu îl puteam privi, asupra chipului lui se revedea speranța, credința și acea nevinovată puritate a iubirii. El iubea.
A început să strige către mine:
-Auzi, unde te-ai ascuns, ieși la vedere să îmi asculți glăsuirea!
Nu vroiam să ascult vorbele muritorilor, până la urmă în toate există moarte, chiar și în iubire.
-Tu, te crezi zeu, te crezi invicibil?
-Nu, nu ești! Ești doar o mască după care te ascunzi, un prilej de a ocupa scaune de jad, de a conduce ploaia, de a aduna norii..
-Ești singur, să știi, ești singur! Poate și eu sunt singur dar, chiar dacă sunt singur văpaia iubirii mele îmi îmbrățișează inima. 
-Îți repet, ești singur! 
Am tunat și am trimis norii să îl ude, eram nervos pe el. El, un muritor de rând să îmi spună ceea ce de ani de zile strig prin tunete?
În ploaie, pe cărări, în mocirla furiosului zeu, se aude un glas:
-"De data aceasta nu ai ce să îmi faci, iubesc, auzi? Iubesc!"
La câmpie, nu departe de Tlalocan, un chip angelic cu ochi verzui, leagă via...




Niciun comentariu: