sâmbătă, 13 februarie 2016

Extaz, suferință, jertfă, (rodire?)

"Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă." 
(Matei, 19 5.6.)

Suntem imperfecți atunci când suntem singuri. Suntem asemenea oamenilor cu dizabilități care le lipsește un membru. Ne rămâne să ne cunoaștem Sensul și apoi Iubirea. Că, vă destăinui, după cum a spus Nicolae S. , suntem flămânzi de Iubire și de Sens. 
Viața nu îți dă nimic pe tavă, după ceea ce dorești trebuie să te jertfești. Atunci, de dezbraci de orgolii, de măști și de haine și de așezi pe lespedea însângerată. Pe eșafod așteptănd jertfa-pedeapsă. 
Călăul e pregătit, să te biciuiască, să îți fie taiată o mână, nasul, o ureche...
Toate acestea ar exista daca ar fi un proces fizic. În dragoste nu sunt amputări fizice.
Acolo, pedeapsa lor dată ție și jertfa ce tu o dai sunt una și aceași. Pedeapsa sunt consecințele ce le primești în urma jertfei. Tu, ești desăvârșit în iubire, de dezbraci de orgolii, de măști, de haine, de prejudecăți. Nu ceri și nu furi sentimente, doar dăruiești iubire. Ești descoperit, îți lași esența vieții să iasă la suprafață, diseci carnea de pe propile oase pentru a ieși sufletul la vedere. Și atunci iubești!
Și când iubești..."Sunt uneori stări care parcă îşi pierd durata. Nu ştii - sau nu-ţi aduci aminte - când au început, ce le-a dezlănţuit, cum se transformă. Şi totuşi, din beatitudinea aceea turbure se desprinde uneori un cuvânt, un strigăt, o melodie sau măcar o singură notă muzicală, care îţi rămâne necontenit prezentă, fără să te mire precaritatea sau chiar nesemnificaţia ei." (M.Eliade)

Ce frumos e să iubești, curat, din tot cugetul tău, desăvărșit...

Tot ce am dorit a fost o întâlnire...
"Pentru că dragostea şi tot ce poartă ea cu sine - suferinţă, jertfă, rodire - mi se pare a fi încă lucrul cel mai puţin înţeles şi prea vag cunoscut. Prin ce miracol se transformă o simplă întâmplare în extaz şi rapt, iar o întâlnire în dragoste? Întrebarea aceasta mă obsedează.(M.Eliade)

Tu, ce o să faci cu sufletul meu?


vineri, 12 februarie 2016

Adevărul

"Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare." -Luca (8,17)

Am vrut demult să deschid acest subiect. Care e cea mai mare frică? Întunericul, secretul, fărădelegea, conștiința? Să nu îți fie frică de nimic! Celor care sunt cu frica în sân, aceia vor pieri primii!
Fiecare om are demonii lui, fiecare om are întunericul ce i-a cuprins sufletul. Desigur, el nu e conștient de acest lucru, el este un cadavru viu. Dar ce se întâmplă când omul își conștientizează Sensul? Atunci el își elimină demonii! Atunci, e liber!
Libertatea vine cu condiția de a accepta frica. Omul trebuie sa "moară" ca să fie liber.
Nu ne e frică de fărădelegi, de secrete, de acte comise si omise, de rușine, de moarte, de mistic, de orice altceva ce mintea umană nu poate concepe.
Singura frică e Adevărul!
Vă spun că de adevăr ne e frică.

Pentru ca în adevăr stau toate, fărădelegile, secretele, actele comise și omise, rușinarea, moarte... și multe altele. Când sunt adevărate ne cuprinde frica.

"Să nu îți fie frică de iubire, de sentimente, de familie, de viață. Acceptă Adevărul că el ține la tine!"

Și, da, mi-e frică să scriu, pentru că în cuvinte îți destăinui Adevarul!


Libertate?!

Suntem niște captivi ai proprilor sentimente, înlănțuiți ca Prometeu.

Ajung să cred că singura libertate se regasește în "negrul lung" 'și 200.. 300 a câte 9 cruci.

Nu îndrăzni să privești luna!