marți, 8 noiembrie 2016

Dulceața buzelor tale

Aș trimite albinele să își prelingă mierea pe buzele tale.
Apoi, ca un fur, ți-aș lua mierea de pe buzele tale cu un sărut.
M-ai certa, spunându-mi că hoții de miere poartă zale
Zale peste gura ce fură un sărut.
Dar eu, eu nu o să port zale și ale mele buze o să fie libere.
Sunt pecetluite de gustul mierii și de dulceața buzelor tale.
Tu, iar mă cerți și îmi făgăduiești că o să trimiți albinele să mă pedepsească.
Eu o să accept această pedeapsă chiar dacă buzele mele se vor opri din cuvântarea iubirii.
Dar eu nu o să mă opresc chiar dacă mă cerți, și mă cerți și iarăși mă cerți...
O să îți scriu, cum fac și acum, sperând ca într-o zi să mă strângi la piept.

Dacă mi-aș pune capul pe pieptul tău ți-aș asculta sufletul cum respiră!

miercuri, 20 aprilie 2016

Don Quijote învins

A plouat, a fost soare și apoi iarăși a plouat.
Fiecare nor de pe cer e chemarea către mine.


Aud bătăi în poartă, a revenit, în Tlalocan încă mai plouă...
A început a striga:
"  -Sancho, Sancho, Sancho Panza, arată-te! Sunt eu, Don Quijote, ești liber, ești liber Sancho!




Eram nedumerit, nu mai înțelegeam nimic...
-Auzi, Sancho, s-a terminat, m-am deșteptat Sancho, nu mai vreau sa alerg după mori de vânt.
-Uite, îmi dau armura jos, eu nu am nimic de ascuns. De data asta vreau să fiu străpuns de dinții dragonilor.
-Sancho, m-am gândit mult, la Lună, la Soare și la ea, la Dulcinea și m-am hotărât să mă predau. Să mă predau sorții că nu mai pot să lupt. Pentru ce Sancho, pentru ce?
-Viața m-a aruncat mereu în lupte pe care cu greu le-am câștigat, am fost Prometeu înlănțuit, am împins bolovanii vieții ca Sisif și de multe ori îmbrăcat în armură pentru iubire... Gata Sancho, ești liber!
-Eliberează calul, mi-a cărat de prea multe ori poverile iubirii."



Răzbunarea e pentru oameni mai puțini inteligenți

Răzbunare, de ce. pentru ce?

Nu există răzbunare. Nu poți să te răzbuni pe cineva. Atunci când te răzbuni pe cineva porți o luptă cu tine însuși. Cu orgoliul tău. Te crezi mândru, te crezi supus dacă ierți. Iertați, nu vă răzbunați. Și, mai presus de toate, iertați-vă pe voi, pe firea voastră.

luni, 4 aprilie 2016

Mi-e dor de (T) ine...

Mi-e dor de tine
Și sete îmi este
De ochii tăi cei  verzi
Și gropițele tale.

Mi-e dor de tine
Și foame îmi este
De cuvintele ce le reinventezi
Și buzele tale.

Sunt închis în cușca sentimentelor și înlănțuit sunt, și mersul în cerc mă înebunește.
Sunt Prometeu înlănțuit pe munte și Don Quijote sunt, și morile de vânt mă sperie.
Sunt tăceri așternute între noi și mai nebun după tine sunt, și firul ierbii mă ademenește.

Doar tu ai reușit să detronezi Zeul... Luna și Soarele nu mai sunt, și moartea mă păzește...

miercuri, 30 martie 2016

Pregătiri înaintea morții

Mă cheamă muntele!

Bucăți de granit să îmi acopere trupul ca nimeni să nu îndrăznească să mă dezgroape. Ca apoi, să renasc ca vechii druizi, să înscripționez semnele iubirii pe lespedea de piatră, acolo, în mormântul de granit. Să rog muntele să mă îmbrățișeze, să mă acopere cu văile lui, să mă spele cu râurile cele limpezi și ciripitul păsărilor să  fie bocetul adormirii mele...
Să modeleze muntele văi și prăpăstii în calea celor care vor să mă caute și brazii să îmi fie gardieni.
Fiarele pământului să te îndepărteze de locul unde trupul meu doarme.

Doar cu adormirea mea v-a înceta iubirea din pieptul meu...
Și totuși, de vei veni...  covor de lăcrămioare să se așterne în calea ta, Soarele și Luna să te îndrume la mine, pentru că o să mă trezesc și printre stele vom visa...

marți, 29 martie 2016

Decalogul ploii

1. Să nu te îndoiești de Dumnezeu să nu fi cu totul pierdut
2. Să nu renunți la iubire chiar dacă nu ai parte de ea.
3. Să nu ai așteptari de la oameni, așa nu o să fi dezamăgit.
4. Să nu îți lași sufletul să se mâhnească. Dacă o faci, ești pierdut.
5. Să îți amintești de zilele cu soare și de nopțile cu lună.
6. Dacă iubești spune, dacă ești alungat iubește.
7. Gândurile tale pot fi demonii tăi, nu te duce în deșert.
8. Să te bucuri de ploaie, ea e mângâierea norilor.
9. Să nu privești ceasul, timpul nu îți aduce liniște.
10. Să iubești chiar dacă nu ești iubit. Să iubești, nu uita, să iubești!

vineri, 25 martie 2016

Strigăt mut (1)

"Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu."

Nu l-am auzit vreodată strigând așa de tare:

"Auzi, nu am venit pe această lume pentru asta. Nu m-am născut prea repede să port această povară, această luptă. Mă simt sfâșiat în mii de bucăți și aruncat felinelor din deșert. Simt legăturile de la încheieturile mâinilor și picioarelor cum mă strâng foarte tare... patru bivoli vor să îmi despartă membrele de trunchi...
Așa mă simt! Condamnat, legat și executat!
Dar nu asta mă liniștește, acest lucru e doar pragul vieții veșnice, ușa deschisă prin suferință.
În mine sălăsluiește iubirea și nu am crezut că o să vorbesc vreodată de acest lucru, de această înlănțuire...
Și de ce aș vorbi?
Se întâmplă uneori să iubim oameni care nu ne iubesc. Pe aceștia îi iubim cel mai tare. Asta nu ar fi ceva ieșit din comun, mereu au existat asemenea situații. 
Problema e ce se întâmplă în sufletul omului, acelui care iubește. Așa începe dedublarea lui, conștientizarea lui că nu e singur, în acel moment se activează Conștiința, Sinele, Cugetul, Adevărul...
Și așa începi a te lupta, cu tine și cu iubirea din sufletul tău. 
Ca să te menții pe linia de plutire îți șoptești :"Suflete, rămâi pur!"
Ești înlănțuit, ești legat cu zale de fier, grele, de două degete grosime. Devii din creatorul iubirii în supusul ei și apoi cu toată ființa ta o dăruiești cuiva. În unul din cazuri, iubirea ți-e acceptată, devii dresorul ei dar nu pentru mult timp. Primirea iubirii în schimbul iubirii te transformă din dresor în sclavul ei. Ai face orice pentru persoana iubită!
Dacă iubesc nu știu. Nu știu dacă neliniștea, dorul, speranța, atacurile de panică sunt rezultatul acestui fenomen.
M-am abătut de off-ul meu, vroiam să vorbesc de demonii interiori, de ceea ce gândim. Scenarii, asta se întâmplă în capul celui ce iubește, mii și mii de scenarii și atunci îți spui:"Suflete, rămâi pur!"
Acum e timpul să plec, aud zgomot în sufletul meu!"

"Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu."

joi, 17 martie 2016

Aștept

"Lucrurile pe care le-am dorit eu, profesore, nu le-am putut obţine niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poţi să lupţi pentru tandreţe? Sau pentru duioşie? Cel mult poţi să le aştepţi. Aşa că eu sunt învăţată să aştept. Cred că asta fac de când mă ştiu. Aştept."   Octavian Paler

A aștepta... oare timpul se poate masura când aștepți tandrețe, există o limită pentru acest timp? Cât timp pot aștepta? Oare, acel timp se resetează, pot spune la sfârșitul lui că nu mai merită așteptarea? Bine, o să întorc clepsidra cu nisipul scurs în partea de sus, să fie sugrumat de orificiul de sticlă. Parcă și clepsidra ar vrea ca timpul să treacă mai greu, să îți dea prilej a te întâlni cu tandrețea... Dar timpul alocat întoarcerii iarăși și iarăși a clepsidrei ce limită are? Putem afișa timpul pentru așteptării tandreței pe un panou? Putem pune, la ora 12 Tandrețe, dacă pană la ora 12 nu primești, cer să se afișeze și întârzierea. Cum ar suna: "Pentru tandrețea de la ora 12 se anunță întârzieri de 2 ore"  sau "Pentru tandrețea de la ora 12 se anunță întârzieri necunoscute sau scoase din circulație..."? 
Dacă ai bagajul făcut și în el ai pus, o pereche iubire, o dragoste, o tandrețe (tandrețea ta care o oferi), atenție, ascultare, duioșie, dor, atingeri, sărutări... cum aștepți tandrețea? Stai drept cu bagajul la picior, te așezi pe el, stai în direcția ceasului ce îți anunță sosirea tandreței, ești atent la megafon să asculți anunțarea sosirii ei sau întărzierii ei...?

"Uneori aşteptarea ne maturizează, alteori ne omoară."-Octavian Paler

luni, 14 martie 2016

De vorbă cu demonii

Când ești izgonit în singurătate demonii își fac apariția!


„Nimic nu ne înșeală mai mult decât propria noastră gândire.” Leonardo da Vinci

Când mi-a vorbit pentru prima dată m-am închis în Tlalocan. Nu îl puteam privi, asupra chipului lui se revedea speranța, credința și acea nevinovată puritate a iubirii. El iubea.
A început să strige către mine:
-Auzi, unde te-ai ascuns, ieși la vedere să îmi asculți glăsuirea!
Nu vroiam să ascult vorbele muritorilor, până la urmă în toate există moarte, chiar și în iubire.
-Tu, te crezi zeu, te crezi invicibil?
-Nu, nu ești! Ești doar o mască după care te ascunzi, un prilej de a ocupa scaune de jad, de a conduce ploaia, de a aduna norii..
-Ești singur, să știi, ești singur! Poate și eu sunt singur dar, chiar dacă sunt singur văpaia iubirii mele îmi îmbrățișează inima. 
-Îți repet, ești singur! 
Am tunat și am trimis norii să îl ude, eram nervos pe el. El, un muritor de rând să îmi spună ceea ce de ani de zile strig prin tunete?
În ploaie, pe cărări, în mocirla furiosului zeu, se aude un glas:
-"De data aceasta nu ai ce să îmi faci, iubesc, auzi? Iubesc!"
La câmpie, nu departe de Tlalocan, un chip angelic cu ochi verzui, leagă via...




sâmbătă, 13 februarie 2016

Extaz, suferință, jertfă, (rodire?)

"Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă." 
(Matei, 19 5.6.)

Suntem imperfecți atunci când suntem singuri. Suntem asemenea oamenilor cu dizabilități care le lipsește un membru. Ne rămâne să ne cunoaștem Sensul și apoi Iubirea. Că, vă destăinui, după cum a spus Nicolae S. , suntem flămânzi de Iubire și de Sens. 
Viața nu îți dă nimic pe tavă, după ceea ce dorești trebuie să te jertfești. Atunci, de dezbraci de orgolii, de măști și de haine și de așezi pe lespedea însângerată. Pe eșafod așteptănd jertfa-pedeapsă. 
Călăul e pregătit, să te biciuiască, să îți fie taiată o mână, nasul, o ureche...
Toate acestea ar exista daca ar fi un proces fizic. În dragoste nu sunt amputări fizice.
Acolo, pedeapsa lor dată ție și jertfa ce tu o dai sunt una și aceași. Pedeapsa sunt consecințele ce le primești în urma jertfei. Tu, ești desăvârșit în iubire, de dezbraci de orgolii, de măști, de haine, de prejudecăți. Nu ceri și nu furi sentimente, doar dăruiești iubire. Ești descoperit, îți lași esența vieții să iasă la suprafață, diseci carnea de pe propile oase pentru a ieși sufletul la vedere. Și atunci iubești!
Și când iubești..."Sunt uneori stări care parcă îşi pierd durata. Nu ştii - sau nu-ţi aduci aminte - când au început, ce le-a dezlănţuit, cum se transformă. Şi totuşi, din beatitudinea aceea turbure se desprinde uneori un cuvânt, un strigăt, o melodie sau măcar o singură notă muzicală, care îţi rămâne necontenit prezentă, fără să te mire precaritatea sau chiar nesemnificaţia ei." (M.Eliade)

Ce frumos e să iubești, curat, din tot cugetul tău, desăvărșit...

Tot ce am dorit a fost o întâlnire...
"Pentru că dragostea şi tot ce poartă ea cu sine - suferinţă, jertfă, rodire - mi se pare a fi încă lucrul cel mai puţin înţeles şi prea vag cunoscut. Prin ce miracol se transformă o simplă întâmplare în extaz şi rapt, iar o întâlnire în dragoste? Întrebarea aceasta mă obsedează.(M.Eliade)

Tu, ce o să faci cu sufletul meu?


vineri, 12 februarie 2016

Adevărul

"Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare." -Luca (8,17)

Am vrut demult să deschid acest subiect. Care e cea mai mare frică? Întunericul, secretul, fărădelegea, conștiința? Să nu îți fie frică de nimic! Celor care sunt cu frica în sân, aceia vor pieri primii!
Fiecare om are demonii lui, fiecare om are întunericul ce i-a cuprins sufletul. Desigur, el nu e conștient de acest lucru, el este un cadavru viu. Dar ce se întâmplă când omul își conștientizează Sensul? Atunci el își elimină demonii! Atunci, e liber!
Libertatea vine cu condiția de a accepta frica. Omul trebuie sa "moară" ca să fie liber.
Nu ne e frică de fărădelegi, de secrete, de acte comise si omise, de rușine, de moarte, de mistic, de orice altceva ce mintea umană nu poate concepe.
Singura frică e Adevărul!
Vă spun că de adevăr ne e frică.

Pentru ca în adevăr stau toate, fărădelegile, secretele, actele comise și omise, rușinarea, moarte... și multe altele. Când sunt adevărate ne cuprinde frica.

"Să nu îți fie frică de iubire, de sentimente, de familie, de viață. Acceptă Adevărul că el ține la tine!"

Și, da, mi-e frică să scriu, pentru că în cuvinte îți destăinui Adevarul!


Libertate?!

Suntem niște captivi ai proprilor sentimente, înlănțuiți ca Prometeu.

Ajung să cred că singura libertate se regasește în "negrul lung" 'și 200.. 300 a câte 9 cruci.

Nu îndrăzni să privești luna!