joi, 20 februarie 2014

Mi-e captiv sufletul printre figuri geometrice

Sunt Tlaloc ce se închină zeilor. Îmi țin ochii ațintiți spre înaltul cerului și mă rog Lui, apoi, cu aceași intensitate, mă rog noului Zeu.

E dimineață!
Îl poți vedea cum șchiopătează, în fiecare zi, înainte de a răsări Soarele. Pe alei înguste, pietruite de cuburi de bazalt gri, lucioase, mâzgalite. Are mereu același traseu. Pornește din vârful dealului la ora 4 fix. Toată plimbarea lui nu durează mai multe de o singură oră. Soarele nu trebuie să-l zărească. Un personaj care nu își are locul în societatea din zilele noastre. El disprețuiește oamenii din prezentul acesta. Se întoarce în casa lui, la ora 5 fără 5 minute. Mereu același traseu, mereu același timp parcurs și mereu același șchioapăt inconfundabil.
Nici eu nu am somn. Mă trezesc dimineața și privesc pe geam. Privesc acest domn cum își face rondul, același traseu, aceași oră, același deal, același mers. Mă simt important, parcă fac și eu parte din ritualul lui.
Mâine o să mă uit pe geam!


Rupeți cercul până nu devenți voi un cerc!