joi, 20 iunie 2013

Ascensiune către Tamoanchan

Stă singur, cu ochii mari și reci
Pe acea potecă nu o să treci!
Că el e ploaie
Și șiroaie
E Luna de pe cer
E al stelelor grănicer!
E ceea ce îți dorești,
E ceea ce nu o să primești...
Pentru că el stă singur
Acest lucru e sigur...
Că el e tunet
Și răsunet
E Soarele arzător
Apărător și acuzator.
E coșmarul încețoșat,
E gândul controversat,
E rugăciunea catre zei,
E visul spulberat de ei...
E știuletele de porumb
În cavoul de plumb.

Nota: în vechea religie a mesoamericanilor Tamoanchan și Tlalocan sunt locuri de origine și de destinație ale unur substanțe subtile (suflete, forțe divine) care se află în interiorul creaturilor. Aceste substanțe circula din Tamoanchan în Tlalocan, o circulație a invizibilului care transformă și animă fințele lumii.