miercuri, 29 mai 2013

"....oi', nu te-am uitat!

Mi-a plăcut mereu eleganța feminină!

"M-ai întrebat dacă fără tine o să îmi fie bine... atunci aveam nevoi de tine. Am realizat că nici cu tine nu îmi era bine chiar dacă povestea noastră le întrecea pe toate, chiar dacă noi priveam iubirea în micile declarații fanteziste. Ești singura ce mi-a oferit iubirea matură și o despărțire conștientă. Îți mulțumesc suflet drag. Să-ți fie bine P.!"

Dacă o persoane mi-e dragă, o să primească din partea mea un alint chiar dacă alintul e "Papițoi"!
Nu am uitat fustița albastră care m-a întâmpinat într-o zi ploioasă, nu am uitat gingășia ta unică, nu am uitat nopțile în care mă conduceai la gară, nu am uitat trenurile colorate, nu am uitat diminețile care, pentru restul, erau amiază sau seri, nu am uitat când te trezeam din somn și nu mai știai ce vorbeai la telefon, nu am uitat cerealele cu cacao si lapte, nu am uitat ceaiul pe care il savurai, nu am uitat lampa ta cea roșie, nu am uitat "casuța  prea ca la țară"  ce îți îmbrățișa somnul, nu am uitat de țeava de apă care s-a spart, nu am uitat de telemeaua cu roșii pe care o mâncai, nu am uitat dimineața răcoroasă în care am plecat să îți iau cafea (vreo 3 autobuze schimbate ) nu am uitat mesajele ce le trimiteam si le primeam de la tine, nu am uitat gâdilitul tău, nu am uitat clipele în care mă ademeneai cu înghețată, nu am uitat pasiunea ta pentru Paris, nu am uitat clipele petrecute îmbrățișați....
Nu am uitat clipele ce doar noi le cunoaștem!
"....oi" nu o să te uit niciodată, pentru că nu pot să uit un suflet minunat așa ca al tău, nu pot să uit maturitatea si inteligența ta, nu pot să uit o persoană care mereu o să facă parte din sufletul meu!

"....oi", sunt aici!
"te-am auzit cand m-ai strigat...aici sunt, ....oi!sunt cu tine, mă simți?"

Semnat: un Fluturaș!

luni, 13 mai 2013

Spovedania unei vițe de vie

Aș vrea să îmi asculți spovedania, ultimele cuvinte ce strigă în liniștea morbindă.

Sunt lăstarul dorinței apăsătoare, a iubirii și a dezamăgirii!
Toată viața am știut să mă întind după soare și să mă înfrupt din lumina lunii, nu am făcut bine, aveam nevoie de...
Și de ce să mă judeci pe mine, ești asemenea mie! un lăstar de viță de vie, un lăstar nobil ce însăși Dionysos l-a plantat pe pământul sterp... acolo unde nu există nici un strop de speranță ci doar iubire și dezamăgire...
Destinul mi-e să cresc, să mă întind spre cer, să mă agăț de fiecare clipă de fericire cu al meu "cârcel", ca apoi să rodesc fructul iubirii și al dezamăgirii. Da, tu, ce citești aceste rânduri, însemnează-le ca pe o ultimă spovedanie... Nu strugurii mei i-ai vrut vreodată ci mustul fermentat al lor. Nu am avut niciodată încrederea de a-mi rămâne rodul speranței mele stafidit, de a rămâne în acea boabă urâcioasă toate speranțele mele, de a rămâne fiecare dorință arzătoare concentrată în dulceața fiecărui bob ce se leagănă în vânt. M-ai cules la maturitatea deplină și m-ai zdrobit cu sete bolnavă. Visele mele, dorințele mele, flacăra iubirii mele...

În fiecare pahar de vin se găsește dorința iubirii și fiecare pahar de vin îneacă clipa dezamăgirii!


Toată viața am știut să mă întind după soare și să mă înfrupt din lumina lunii, nu am făcut bine, aveam nevoie de ploaia zeilor nebuni cu stropi mari și gheață din belșug!

joi, 9 mai 2013

Invocație lor...

Mă întorc la marea problemă, lupta dintre oameni și furnici!

Mă simt obosit, defapt m-am săturat să mă zbat pentru vise spulberate...
Nu te-am uitat și nu o să te uit niciodată. Aș vrea să îți fie bine, dar ești la fel ca mine. Mai avem 3 ani de suferință ca apoi să uităm de toate. Nu am uitat cum iarba fragedă de primăvară și otava de toamnă   ne-a împreunat mereu trupurile... Să-ți fie bine M.!

Muntele încă ne mai recunoște, acei doi străini ce l-au străpuns, îmi cer scuze față de tine, eși singura făptură căreia i-am greșit... fără să vreau. Să-ți fie bine Z!

Ai înțeles o parte din mine și mi-ai umplut nopțile cu acea curiozitate pe care doar în ochii tăi o găseam. Sinceră și visătoare... Să-ți fie bine I!

M-ai întrebat dacă fără tine o să îmi fie bine... atunci aveam nevoi de tine. Am realizat că nici cu tine nu îmi era bine chiar dacă povestea noastră le întrecea pe toate, chiar dacă noi priveam iubirea în micile declarații fanteziste. Ești singura ce mi-a oferit iubirea matură și o despărțire conștientă. Îți mulțumesc suflet drag. Să-ți fie bine P.!

M., să îți fie bine! Noi, nu ne-am ținut de mână...