luni, 25 martie 2013

Leșul în oglindă


Când mi-am văzut leșul în mocirlă... am izbucnit în lacrimi!

A venit ca să mă ia, oamenii o numesc Moartea, acel personaj cu o coasă. Nu este așa! Nu aceea e adevărata moarte. Acela e un pretext de a nu mai fii viu. Un motiv ca să îți spună că ai trăit destul.
Și cum este moartea?! O privesc într-o mantie albă. Cu palmele fine îți mângâie fața, te sărută și te dezmiardă, se contopește cu tine și te seduce usor...
Încet iti pierzi mintile!  Atunci te agăți de ea sau el... cert e că  nu are formă, și de ce i-aș da vreo formă?.
Îmi privesc leșul și plâng... pentru a mia oară!

Lespezile sunt reci și viermii îmi sfârtecă trupul. Am obosit!

4 comentarii:

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

''...mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp''

o.p. spunea...

Intinde-te putin, inchide ochii si dormi linistit...o vreme. Stii tu bine cata...Apoi te vei trezi odihnit, cu degetele frematand de noi scrieri.

Holy Sinner spunea...

Cred ca nu e moarte Moartea, ci un fel de neputinta de a spune ce vezi.

Aida spunea...

Din câte văd tu ai descris iubirea. Moartea noastră. Sau poate e numai a mea şi mă amagesc cu Universalitatea. Nu cred în universitate!!! Şi totuşi mă amagesc... Tu te amagesti? Moarte... Pentru a mia oară...moarte...