luni, 18 februarie 2013

La masa tăcerii




Mă așez la masa tăcerii împreună cu tine. Îmi arunc pelerina pe jos și te privesc atent în ochi. Nu e timp de discuții, sunt doar tăceri, pe alocuri poate și cugetări...Lângă noi  ia loc Don Quijote cu iubirea prinsă între pietrele morilor de vânt. În pocale de aur ne turnăm rom să nu cadem pradă iluzilor.
"Ești fericită?"
Am turnat în pocale licoarea marinarilor ce luptau cu iluzia sirenelor, mi-am aruncat pelerina pe jos ca să fiu tratat fără prejudecți, ne-am așezat la această masă, a tăcerii, ca să mă poți asculta timp cât minutele își pierd șirul până devin ore și l-am așezat lângă noi pe credinciosul iubirii, aventurierul în mrejele iluzilor, însuși Don Quijote.
Nu o să bat câmpii, ci o să caut tăcerea din sufletul tău.
 Când am hotărât să mă așez la această masă am lăsat în urmă tot, am închis trecutul cu lanțuri de plumb și am îmbrățișat viitorul, mi-am lăsat lacrimile pe podelele reci și ude și cu o dorință aprinzătoare am privit spre sufletul tău.
Nu îți cer nimic din ce nu îmi poți da, vreau doar o șansă în fața iubirii!
Răscolit am fost de repetabila povară ce visele mi le tulburau. Am acceptat soarta ce însuși zeii mi-au prezis-o.Nu e loc să plângem trecutul și să ne îmbătăm cu apă, nu mai trăim în timpul ce a fost, timpul curge doar înainte sugrumat de o prea fragilă clepsidră, doar o văduvă își plânge soțul 40 de zile. Atât! Își lasă trecutul în amintirea timpului ce a fost, încătușat în adâncurile inimii .

Privește spre Don Quijote cu inima lui cea blândă,
El iși caută perechea ce iluzia i-o fărâmă.
Nu sunt creator de iluzii și nu sunt bătrânul zeu,
Sunt doar cel ce în viitor o să îți poată spune că te-a iubit mereu...
Ridică-te iubito și ia-mă acum de mână
Că sătul sunt de iluzii și sufletul mi se fărâmă!

3 comentarii:

Holy Sinner spunea...

Intr-adevar, esentiale sunt iluziile si idealurile pe care le avem in iubire.Nimeni nu l-a putut opri pe Don Quijote sa ia cu asalt morile de vant:nici rasetele, nici realismul celorlalti.Niciodata n-avem voie sa fim mediocri in iluzii.

Tlaloc spunea...

Iluzia e speranta ce imi intregeste nebunia

Cub de gheata topit dupa zambete spunea...

am lasat morile de vant sa-si poarte miscarile departe / ne-am oprit din mers si am privit / cum iluziile devin concluzii / in bataile inimilor ce-si rostesc una alteia nebunia / am atins pragul fericirii suave / am impins acele orologiului nefericirii in alt timp / incet,, ne-am asezat alaturi, pe stanca cea mai inalta a muntelui / si am simtit cum aripi invizibile ne inalta / spre o poveste pe care altii au trait-o la randul lor.