joi, 12 decembrie 2013

Dragostea a murit!

Acest post nu e pentru tine, pentru cel ce crezi orbeșete în cel mai simplu drog, în iubire!
Mereu am vorbit despre echilibru, despre fința umana regasindu-se în momentele cele mai neînsemnate ale vieții. Dacă am îmbrăcat hainele zeului ploii nu înseamnă că sunt fără Zeu, nu mă regăsesc în religii, cred în Dumnezeire!
Sunt personajul Tlaloc, pentru că oricât aș mențin echilibrul unor stări, mă lovesc de extreme. În mrejele” în care sunt cuprins, găsesc două extreme, Zei și viermi!
Dragostea moare atunci când lipsa dragostei își face prezența. La fel e și cu durerea, ea dispare atunci când dragostea moare.  Revenim la echilibru. Revenim la extreme!
“Dragostea a murit!”  relatarile unui Zeu
Ah, ce nebunie îmi străbăte  visele, pentru tine, pentru chipul tău ce mă făcea să fiu neliniștit, să visez mereu la conturul corpului tău, învăluit în ceața lăptoasă  din acea zi în care ne-am cunoscut. Aveai fusta de jad și parcă te vedeam goală, parcă îți simțeam fiecare răsuflare sacadată și fiecare clipirea a ploapelor tale moi... Parcă acum te știu în brațele mele când te cuibăreai langă corpul meu să capeți cât mai multă căldură. Mă sărutai pe ascuns. Simțeam pe umărul stâng atingerea gingașă lăsată de buzele tale.  Te-aș mai strânge și acum în brațe, să îți încălzesc sufletul tău rătăcit în deșertul amăgirii și în loc de căldură ți-aș dărui picăturile lacrimilor mele, un câte una... pentru că eu sunt ploaie și șiroaie, sunt râul dorințelor nesecate și marea ce adăpostește sirenele fermecate.                                           Dar, căldură nu mai e, ploaie nici atât. Lăstarul dorinței de a vedea dragostea a fost cuprins de ger, a murit încet-încet, îmbrăcat în mantia groasă a brumei  neiertătoare. Dragostea a murit, chip de înger ce îmi seninai zilele, am rămas doar eu, cu ale mele brațe și aceași ochi, înlăcrimați și ascunși de ploaia zeilor nebuni. Dragostea a murit, iubita mea!
“Dragostea a murit!”  relatarile unui vierme
Sunt doar un om ce își primește viața și își așteaptă moartea. Ne naștem să putem fi mâncați de viermi, să devenim viermi. Atunci când vorbim despre viermi, ne gandim la ceva trecător, ne gândim la moarte, la descompunere, la reîncarnarea omului într-un umil vierme ce trebuie să își devoreze leșul  omului ce era. Dragostea a murit atunci când omul a murit, atunci când el se transformă în vierme. Nu există dragoste după moarte, există doar lipsa ei. Un om nu poate iubi un vierme, astfel dragostea moare.
Acestea sunt relatarile unor extreme, Zei și viermi!

duminică, 17 noiembrie 2013

Suntem lupi...

Suntem lupi,
Suntem oi,
Și doar un singur leu!

Nu știu dacă m-aș încadra într-o categorie, dar aș vrea să cred ca zeitatea ploii a fost o felină.
Cine suntem sau mai bine spus, ce suntem?
Nu m-am întrebat niciodată care e rostul meu în comuniunea cu Universul.
Sufletul meu a fost creat în seva copacului înțelepciunii și s-a retras în în rădăcinile adânci ale Tlalocanului. Acesta sunt eu, rădăcinile înoroiate ale unui arbore, rădăcinile umede și noduroase a copacului în care s-a creat începutul, rădăcinile armoniei și a iubirii.

Suntem lupi,
Suntem oi,
Și doar un singur leu!


Am uitat să rezonăm cu Universul dar Universul nu ne-a uitat!

joi, 20 iunie 2013

Ascensiune către Tamoanchan

Stă singur, cu ochii mari și reci
Pe acea potecă nu o să treci!
Că el e ploaie
Și șiroaie
E Luna de pe cer
E al stelelor grănicer!
E ceea ce îți dorești,
E ceea ce nu o să primești...
Pentru că el stă singur
Acest lucru e sigur...
Că el e tunet
Și răsunet
E Soarele arzător
Apărător și acuzator.
E coșmarul încețoșat,
E gândul controversat,
E rugăciunea catre zei,
E visul spulberat de ei...
E știuletele de porumb
În cavoul de plumb.

Nota: în vechea religie a mesoamericanilor Tamoanchan și Tlalocan sunt locuri de origine și de destinație ale unur substanțe subtile (suflete, forțe divine) care se află în interiorul creaturilor. Aceste substanțe circula din Tamoanchan în Tlalocan, o circulație a invizibilului care transformă și animă fințele lumii.


miercuri, 29 mai 2013

"....oi', nu te-am uitat!

Mi-a plăcut mereu eleganța feminină!

"M-ai întrebat dacă fără tine o să îmi fie bine... atunci aveam nevoi de tine. Am realizat că nici cu tine nu îmi era bine chiar dacă povestea noastră le întrecea pe toate, chiar dacă noi priveam iubirea în micile declarații fanteziste. Ești singura ce mi-a oferit iubirea matură și o despărțire conștientă. Îți mulțumesc suflet drag. Să-ți fie bine P.!"

Dacă o persoane mi-e dragă, o să primească din partea mea un alint chiar dacă alintul e "Papițoi"!
Nu am uitat fustița albastră care m-a întâmpinat într-o zi ploioasă, nu am uitat gingășia ta unică, nu am uitat nopțile în care mă conduceai la gară, nu am uitat trenurile colorate, nu am uitat diminețile care, pentru restul, erau amiază sau seri, nu am uitat când te trezeam din somn și nu mai știai ce vorbeai la telefon, nu am uitat cerealele cu cacao si lapte, nu am uitat ceaiul pe care il savurai, nu am uitat lampa ta cea roșie, nu am uitat "casuța  prea ca la țară"  ce îți îmbrățișa somnul, nu am uitat de țeava de apă care s-a spart, nu am uitat de telemeaua cu roșii pe care o mâncai, nu am uitat dimineața răcoroasă în care am plecat să îți iau cafea (vreo 3 autobuze schimbate ) nu am uitat mesajele ce le trimiteam si le primeam de la tine, nu am uitat gâdilitul tău, nu am uitat clipele în care mă ademeneai cu înghețată, nu am uitat pasiunea ta pentru Paris, nu am uitat clipele petrecute îmbrățișați....
Nu am uitat clipele ce doar noi le cunoaștem!
"....oi" nu o să te uit niciodată, pentru că nu pot să uit un suflet minunat așa ca al tău, nu pot să uit maturitatea si inteligența ta, nu pot să uit o persoană care mereu o să facă parte din sufletul meu!

"....oi", sunt aici!
"te-am auzit cand m-ai strigat...aici sunt, ....oi!sunt cu tine, mă simți?"

Semnat: un Fluturaș!

luni, 13 mai 2013

Spovedania unei vițe de vie

Aș vrea să îmi asculți spovedania, ultimele cuvinte ce strigă în liniștea morbindă.

Sunt lăstarul dorinței apăsătoare, a iubirii și a dezamăgirii!
Toată viața am știut să mă întind după soare și să mă înfrupt din lumina lunii, nu am făcut bine, aveam nevoie de...
Și de ce să mă judeci pe mine, ești asemenea mie! un lăstar de viță de vie, un lăstar nobil ce însăși Dionysos l-a plantat pe pământul sterp... acolo unde nu există nici un strop de speranță ci doar iubire și dezamăgire...
Destinul mi-e să cresc, să mă întind spre cer, să mă agăț de fiecare clipă de fericire cu al meu "cârcel", ca apoi să rodesc fructul iubirii și al dezamăgirii. Da, tu, ce citești aceste rânduri, însemnează-le ca pe o ultimă spovedanie... Nu strugurii mei i-ai vrut vreodată ci mustul fermentat al lor. Nu am avut niciodată încrederea de a-mi rămâne rodul speranței mele stafidit, de a rămâne în acea boabă urâcioasă toate speranțele mele, de a rămâne fiecare dorință arzătoare concentrată în dulceața fiecărui bob ce se leagănă în vânt. M-ai cules la maturitatea deplină și m-ai zdrobit cu sete bolnavă. Visele mele, dorințele mele, flacăra iubirii mele...

În fiecare pahar de vin se găsește dorința iubirii și fiecare pahar de vin îneacă clipa dezamăgirii!


Toată viața am știut să mă întind după soare și să mă înfrupt din lumina lunii, nu am făcut bine, aveam nevoie de ploaia zeilor nebuni cu stropi mari și gheață din belșug!

joi, 9 mai 2013

Invocație lor...

Mă întorc la marea problemă, lupta dintre oameni și furnici!

Mă simt obosit, defapt m-am săturat să mă zbat pentru vise spulberate...
Nu te-am uitat și nu o să te uit niciodată. Aș vrea să îți fie bine, dar ești la fel ca mine. Mai avem 3 ani de suferință ca apoi să uităm de toate. Nu am uitat cum iarba fragedă de primăvară și otava de toamnă   ne-a împreunat mereu trupurile... Să-ți fie bine M.!

Muntele încă ne mai recunoște, acei doi străini ce l-au străpuns, îmi cer scuze față de tine, eși singura făptură căreia i-am greșit... fără să vreau. Să-ți fie bine Z!

Ai înțeles o parte din mine și mi-ai umplut nopțile cu acea curiozitate pe care doar în ochii tăi o găseam. Sinceră și visătoare... Să-ți fie bine I!

M-ai întrebat dacă fără tine o să îmi fie bine... atunci aveam nevoi de tine. Am realizat că nici cu tine nu îmi era bine chiar dacă povestea noastră le întrecea pe toate, chiar dacă noi priveam iubirea în micile declarații fanteziste. Ești singura ce mi-a oferit iubirea matură și o despărțire conștientă. Îți mulțumesc suflet drag. Să-ți fie bine P.!

M., să îți fie bine! Noi, nu ne-am ținut de mână...



joi, 25 aprilie 2013

E închis sufletul și nu îndrăznesc să cer cheia

-Tinere!
-Spune bătrâno, cu ce te pot ajuta?
-Dacă nu e cu supărare, du-mă la mănăstire!
-Haide, mă grăbesc!
-Dumnezeu să te binecuvânteze, astăzi o să mă rog pentru tine. O să pun un pomelnic. Spune-mi, cum te numesti?
-Oamenii îmi spun D.
-Și pe sufletul tău pereche cum îl cheamă?


O simplă întrebare ce îți încătușează timpul, îl leagă strâns cu sărmă ghimpată. În acele momente, realizezi că timpul e întradevăr oprit, inima îți bate cu putere, respirația e apăsătoare.
Totul e în zadar ca să poți lupta cu aceste momente. Tu ești în acel moment, timp și materie, tu ești legat cu acea sârmă ghimpată. Și realizezi că...

-Sunt singur, eu nu am pereche...

Când ai acceptat soarta care o ai, îți privești cum sângele îți curge prin găurile lăsate de acea sârmă ghimpată.   Tremuri și îți vine să strigi. În inima ta are loc o combinație de sentimente, prin minte îți trec momente din trecut, clipe din prezent și vise din viitor...

-Spune un nume de fată, trebuie să îți placă o fată!
-M.
-Mai tare, nu am auzit!
-M.!

Nu mă întrebați de ce am dat numele ei, nu e sufletul meu pereche și... poate nici nu o să fie. E sentimentul acela plăcut cănd cineva se gândește la tine, e sentimentul acela în care tu te gândești la cineva. E secretul pe care doar tu îl cunoști și îți face sufletul să nu fie singur...

-O să mă rog pentru voi, o să aprind o lumânare și o să aveți numele pomenite în altar!
-Mulțumesc, am ajuns!

De fiecare dată cânt treceam pe lângă acea mănăstire îmi aduceam aminte de acea bătrână. Cu câteva zile în urmă am fost singur în acel locaș. Am luat 4 lumânări, una pentru morții pe care nu îi cunosc, alta pentru morții sinucigași, una pentru acea bătrână și ultima pentru liniștea sufletească a lui M.

În unele momente ceva din tine moare ce nici un foc nu îl poate trezi la viață!



marți, 23 aprilie 2013

Și plâng felinarele pe străzile pustii...

"În întunericul lui işi acoperă faţa când se pune în pat să doarmă, nu vrea ca nimeni să îl privească, nici măcar îngerii.."
Așa a început totul, cu o simplă si neînțeleasă legătură. Ea, vedea lucrurile altfel, le vedea mai pline de intensitate decât el... Poate de aici a început această bolnăvicioasă si neînțeleasă îmbinare unde în versurile poemului, ei, un nebun și o entitate se numesc "înger în cer și înger pe pământ". Încă nu am descifrat mesajul ce se întipărește pe ploapele închise și nu am să fac acest lucru.
Aici el e Luna, în acele momente în care "repetabila povară" își face prezența. În acele clipe imprevizibilul o să întâlnească certitudinea. E greu de explicat și nu am nici chef să mă explic.
Fiecare emoție e amplificată de el până la nebunie și a fi nebun, pentru el, înseamnă a fi diferit!
Culege o trăire și o experimentează în cel mai minuțius act de devotament. El, nu vede ansamblul de mișcări, e prea pierdut în ceea ce el numește: " reacția sufletului ce vibrează în fericirea dezlănțuită de o legătură bolnăvicioasă"
În fiecare postare se ascunde o poveste. Și această postare spune o poveste.
În ianuarie, prin postarea "Feriti-vă de zei!" am simțit imprevizibilul și l-am marcat prin următoarele versuri:
"Ferește-te de tine, tu, chip de lut cioplit
Și află că nu mai sunt adormit!
Ferește-te de tine, tu, cel ce citești aceste rânduri
Căci știu pe-ndelete ale tale gânduri!"
Ieri, am întâlnit certitudinea și pînă ieri am fost legat de catarg ca Ulise, am luptat cu imensele mori ca Don Quijote și da, mi-am oglindit iubirea în fântâna vieții și nu am suportat și m-am comportat ca Narcis.
Dar cuvintele de mai sus nu contează!
E a treia oară când întâlnesc certitudinea la imprevizibilul ce îmi este arătat printr-o legătură cu o veche entitate, aceași poveste, oameni cu alte măști.
Sunt Tlaloc, în seara asta sunt Soarele arzător!

miercuri, 17 aprilie 2013

Închis în propria lacustră

Mă gândesc mereu la marea problemă ce îmi învăluie mai mereu mintea, lupta aprigă dintre oameni și furnici!
Nu știu dacă rămân același nebun ce crede în iubire, nu știu dacă o să rămân același iubitor de iluzii. Cine știe, poate sunt urmașul lui Don Quijote luptând cu iluzia că o să fiu bine, dar eu... nu am nici un scutier!
Poate Bacovia m-a înlănțuit în lacustra lui, a închis ușa și s-a rugat la zei să plouă. Îl iert, vreau să cred că Epitaf îmi este dedicată:


"Aici sunt eu

Un solitar,
Ce-a râs amar
Şi-a plâns mereu.
Cu-al meu aspect
Făcea să mor
Căci tuturor
Păream suspect"

Poate mă închid singur în lacustră, trag obloanele, închid ușa cu zăvorul și mă rog la zei să plouă...

Chalchiuitlicue, nu mă lăsa, transformă-mă într-un pește și lasă-mă să scap din potopul ce mi-l port!


marți, 2 aprilie 2013

Încă mai am lumea mea

"Împăturesc hartia ce din dungile ce se alinează pe foaia albă o să zboare un condor!"

Sunt un mut, sunt un prost,
Sunt nebunul ce a fost
Îndrăgostit în fiecare zi
Cu ale lui bătăi, mii și mii
Bătăi de inimă nebună
Ce nimeni nu o să îți spună...

Astăzi mi-e dor de T(ine)!

joi, 28 martie 2013

Din mocirlă o să renasc!


Am adunat în Tlalocan toți nebunii și i-am așezat lângă mine! Sunt însetați, sunt prea arși de soarele suferinței... O să am grijă de ei și o să plouă!
Am adunat în Tlalocan toți acei oameni slabi, toți acei care nu au putut să își ridice trupul când au fost învinși și i-am așezat lângă mine! Sunt storși de vlagă, sunt însetați, sunt arși de soarele impunător lor... O să am grija de ei și o să dau drumul fulgerelor pe cer!
Am adunat în Tlalocan toate victimele, cu ale lor suferințe, nici nu au mai putut să plângă și i-am așezat lângă mine! Sunt triști și speriați de soarele nepăsător... O să am grijă de ei și o să tune!

Și am să adun din cele patru zări norii, și din univers o să îmi încarc fulgerele, ca după care, din neantul furiei mele, o să tune, o să fulgere și o să plouă!
Doar ploaia ne va spăla suferințele!
Eu, nebunul slab... o victimă fără lacrimi...

Și te-am așezat lângă mine...

marți, 26 martie 2013

Rugăciune


M-aș ruga la o cruce de piatră să te văd pentru ultima dată,
M-aș ruga la o cruce de lemn ca încă să mai sper,
M-aș ruga la o cruce de fier ca să nu te pier,
M-aș ruga la o cruce din stele,tu, iubita inimii mele,
Și nu m-aș ruga la nimic...
Și m-aș ruga la tot să îți arăt iubirea ce ți-o port...

luni, 25 martie 2013

Leșul în oglindă


Când mi-am văzut leșul în mocirlă... am izbucnit în lacrimi!

A venit ca să mă ia, oamenii o numesc Moartea, acel personaj cu o coasă. Nu este așa! Nu aceea e adevărata moarte. Acela e un pretext de a nu mai fii viu. Un motiv ca să îți spună că ai trăit destul.
Și cum este moartea?! O privesc într-o mantie albă. Cu palmele fine îți mângâie fața, te sărută și te dezmiardă, se contopește cu tine și te seduce usor...
Încet iti pierzi mintile!  Atunci te agăți de ea sau el... cert e că  nu are formă, și de ce i-aș da vreo formă?.
Îmi privesc leșul și plâng... pentru a mia oară!

Lespezile sunt reci și viermii îmi sfârtecă trupul. Am obosit!

duminică, 24 martie 2013

Necuvintele


Singurul blestem pe care îl port e acela de a crede în unele cuvinte, câteodată nu fac diferența între o glumă sau doar o creație, mă contopesc în cuvinte și devin una cu ele, devin însuși sentimentul ce le emană.
În data de 23.03.2012 au luat naștere cuvintele de mai jos, în postura de zeu și vis, în hainele speranței și a creației, doi simpli oameni, eu și o domnișoară care mi-e la suflet. Sper să mă ierte pentru că i-am postat cuvintele (ce e îngroșat îi aparțin)


Această nebunie o să o numesc Necuvintele


ce mai faci?

"un picuț mai bine
datorita ție:)
prin rime m-am mai descărcat
și încerc să mă refac...:)"

mă bucur că e mai bine
și că sufletul din tine
râde și dansează
lumea o îmbunează

"Aș vrea ceva să îți mai spun
Dar m-am pierdut...
Nu mai am glas acum..."

Și unde te-ai pierdut?
Eu, glasul ți-l împrumut
Prin vorbe să zâmbești mereu
Așa cum te știu doar eu

"Mă faci să roșesc
Și nu știu să mai vorbesc...
Nici rimele nu îmi mai ies
Și doar...zâmbesc..."

La ce mai vrei să vorbești
De roșeață tu pălești
Zâmbește și visează
Lumea rea nu mai contează

"De lumea rea încerc să mă feresc
Atunci când visez și zâmbesc
Dar nimeni nu știe cu adevărat
Câte am de îndurat..."

Și ce contează câte ai îndurat
Eu, în ochii tăi văd ceva curat
Un zâmbet și lumină
Și nu lut, noroi și tină...

"Printre lacrimi și suspine
Zâmbesc acum ...datorită ție...
Dar mâine,iar,de dimineață
Ochii mei vor fi în ceață..."

Și o să tun mereu în zori
Și o să mă răzbun mereu pe nori
Și o să blestem negura și ceața
Și o să zâmbești mereu dimineața!

"Dacă aș avea un zeu ca tine
Mereu, lângă mine
M-aș trezi în fiecare dimineață
Cu zâmbetul pe față..."

Dacă aș fi un om ca tine
Printre lacrimi și suspine
O să ne trezim în fiecare dimineață
Voioși cu zâmbetul pe față

"Ce te-a făcut asta să crezi
Fără macar să mă vezi
Sau să ne întâlnim măcar odat'
Să vezi cum sunt cu adevărat?"

La tingerea foii albe de peniță aurită,
Cuvintele grăiesc,
În tacere,
În suspine,
Cu glas tare,
În surdine,
Așezate la olaltă
Să îți creeze chipul fată...

"Offff...nebunele astea de cuvinte
Niciodată nu se învață minte
Să nu se mai așeze pe coli albe de hârtie
Și să îmi dea de gol chipul și ale mele suspine..."

Nebune și cu folos
Nu că aș fi eu drăgăstos
Să îmi văd chipul în hărtie
Și lumea să ne știe!

De-a v-ați ascunselea

Tresar atunci când corpul tău se oglindește în ochii mei pustii, în ochii  ce se joacă de-a v-ați ascunselea printre ploapele ce mi-au păstrat visele în nopți cu lună amară.

Aș vrea să îți spun multe, să îți spun despre mine și despre iubirea ce ai aprins-o în inima ce încă se mai zbate în piept...
Aș vrea să îți ascult fiecare șoaptă în ceas de seară și să îți simt sărutările apăsătoare în fiecare dimineață cănd geamurile sunt aburinde.
Aș vrea să se povestească despre noi și despre iubirea noastră pătimașă, despre ziua în care te-am luat de mână, despre mângâierile ce îmi linișteau sufletul...
Aș vrea să îți povestesc despre lumina Lunii ce mi-a arătat iubirea ce ți-o port...
Aș vrea să cunoști Soarele ce și-a îndreptat razele spre chipul tău spre a te putea cunoaște...
Aș vrea să atingi stelele ce desenează haotic cerul, acolo ne aflăm noi, printre stele, printre visele ce ne incântă sufletul...

luni, 18 martie 2013

Doi ochi furioși și un popă fără grai

Sunt zile în care ne îngropăm sufletul, în tăcere, în abisul durerii ce ne înglobează.
Sunt zile în care aruncăm cu țărână în visele care ne fac fericiți
Sunt zile în care batem cuiul tăcerii noastre în sicriul ce ascunde țipătul nostru
Sunt zile în care vinul este împrăștiat peste dorințele noastre ca să le dăm uitarii
Sunt zile în care moartea nu se face văzută și totuși suntem  fără suflare

La toate acestea ne asistă doi ochi furioși și un popă fără grai!

duminică, 17 martie 2013

Astăzi...

Astăzi, nu!
Pentru că astăzi nu sunt eu...

miercuri, 13 martie 2013

Duelul iubirii


"Adevăratul duel nu se dă cu mâna pe sabie sau cu degetul pe trăgaci, adevăratul duel se dă în fața iubirii pe care vrei să o atingi"

De când mă știu nu mi-a plăcut să ma duelez, nu am ținut cont de principii, de moralitate, de eleganță.
Dacă mi-ai greșit am reacționat.
Poate câteodata, mai surprinzător decât te-ai fi așteptat, imprevizibil, impulsiv, făcând în așa fel încât sa te văd distrus, nimicit, fără nici o vlagă, să îti amintesc mereu că leii nu pot fi înlănțuiți, pentru că eu, în fața durerii ce mi-ai provocato sunt surpriza, sunt imprevizibilul.
Dar nu desprea asta vroiam să vorbesc. Aș vrea să relatez niște gânduri referitoare la duel.
E deajuns ca unul să greșească ca celalalalt să îi poată arunca manușa peste față. O ingâmfare, o clipă de neluciditate, o simplă greșeală și lupta poate să înceapă.
 Atenție! trebuie eleganță, trebuie stil, trebuie reguli, trebuie să stai nemișcat preț de o clipă să îți privești
oponentul în ochi ca apoi să devii învins sau învingător. Aici nu găsim imprevizibilul, aici găsim doar forța brută a mânuirii unei săbii sau precizia tragerii unei bile de plumb.
Să numărăm! 1.. 2.. 3.. 4.. 5.. 6.. 7.. 8.. 9.. 10!
Te întorci și tragi, te întorci și îți privești destinul, te întorci și îți privești  moartea cum râde de voi.
Domnilor, în duel doar moartea câștigă!
Și până la urmă, cu sabie sau armă de foc, în fața iubirii e adevăratul duel. Pentru că cel mai mare duel se dă în fața iubirii pe care vrei să o atingi.
Aici, stimații mei domni, aici găsim imprevizibilul! Doar pe aceste meleaguri a nebuniei creatoare de emoție găsim imprevizibilul. Și vă spun  sincer, stimatii mei cititor de gânduri nebune, imprevizibilul se află la tot pasul. Aici nu ai săbii să le murdărești de sânge, aici cămașa nu ți-e înegrită de praful de pușcă, aici ești pe cont propriu, pornești pe un drum spre a demonstra ceva. Acest duel nu începe cu 10 blestemați
pași, acest duel începe cu pasiune, cu flacăra dorințelor arzătoare ce îți mocnesc în inimă. Aici oponentul nu reacționează, te poate accepta sau te poate îndepărta. Atât! tu duci singura luptă, tu ești și sabie și plumb. Acesta e duelul dragilor, nu sângele vărsat pe coline.
Sunt zeul ploii ce își are sufletul în Tlalocan și duelul și-l poartă printre muritori. Și vă mărturisesc ceva, nu sunt bun la dueluri, am fost învins de prea multe ori dar sunt bun la ceva. Sunt bun la duelul de a păstra flacăra iubirii ce însuși Prometeu a aprinso în inima mea.
Mulți pot câștiga o bătalie, puțni pot închega un regat.
Poate Cronos o să se îndure pentru că duelul ce l-am început s-a întins pe prea mulți ani...
Tu, chip de lut ce visele le ții în căușul palmei tale, ești pregătită?

sâmbătă, 9 martie 2013

Astăzi!

Astăzi!

Sunt nouă zile ce martie l-a îmbrățișat,
Ușor, timid ca dulcele păcat
Cu ciripituri de păseri ce vin acasă
Să își construiască cuibul la ferestra noastră

Sunt nouă zile în care soarele a zâmbit
Să îți arate că sufletul ți-e iubit
Să te pot săruta ușor
Să îți spun că de tine mi-a fost dor...

Sunt nouă zile ce le-am numărat
Și doar eu știu cât am așteptat
Gândindu-mă în fiecare zi
De o să vin... tu o să vii?

Sunt nouă zile... senine și înorate
Ce singur le-am numărat pe toate!

joi, 7 martie 2013

Ies din peisaj

Am venit singur și o să plec tot singur. De data aceasta puțini o să îmi mai vadă urma...
Mereu am urât minciuna și mai mult nepăsarea. Până la urmă ce sunt nu contează, om, zeu sau fiară.
Am poposit printre cuvinte deoarece "inima lui bate doar pentru ea" ca apoi să se transforme în "neîncrederea acestor cuvinte"
Acest spațiu nu relatează doar o simplă poveste, ne arată amăgirea din noi, din fiecare...
Mulți au crezut că înțeleg cuvintele înșiruite pe acest portativ de gânduri. S-au înșelat!
Am îmbrățișat mereu calea cea mai grea, simplitatea asta măruntă nu îmi convine!
Cine sunt? Nu o să afli niciodată! E simpla mea alegere, nu că ai fi importantă dar viața mi-a arătat cum să supraviețuiesc.
O viață întreagă am fost visător și am ascultat chemarea iubirii... Prefer să fiu un solitar decât să trăiesc în minciună, prefer să mă leg de catargul vieții și la fel ca Ulise o să îmi astup urechile și nu o să îți mai aud chemarea iubirii. O să mă contraziceți și o să imi spuneți că doar iubirea contează și eu... eu o să râd în nebunia mea diafană!

Pentru că...
nu sunt nici om, nici zeu nici fiară!

joi, 28 februarie 2013

Cu masca tristeții pe față...

...și sub mască tot tristețe!


Timpul s-a scurs în clepsidră, pictorii nu se mai miră de chipul tău, doar vântul îmi mai șoptește ceva...
Iau frânghia în mâna dreaptă si fug de copaci, urletul lupilor mă înspăimântă de moarte. Dacă ai știi...
Licurici în taina apusului de soare zburdă nevinovați. E prima dată când sunt inspăimântat...
Fug de copaci și de îmbrățișarea lor de a fi agățați în crengile golașe făr" de frunze , fără suflet, fără rost... doar legănat de vânt.
Mă așez la marginea pădurii unde prăpastia suferinței mă îmbrățișează cu drag, în mâna dreaptă încă mai car frânghia cu mine.
Doar Narcis îmi înțelege suferința... O mică excepție, eu nu îmi văd chipul în reflexia apei, eu văd iubirea ce mocnește în mine fără rost...
Sunt zeul singuratic ce a fugit din palatul lui de cleștar!

luni, 25 februarie 2013

Nevinovăție


Ce ești tu fără rimă
Când inima îți suspină
Ce ești tu fără vers
Când te împiedici în al tău mers
Și te întrebi și azi și mâine
Și mai înghiți un colț de pâine
Și privești a ta pisică
Albă, neagră, mititică
Ce toarce lângă pridvor
Și  suspină al tău dor
Dor de zile ce au fost trecute
Dor de nopți reci și mute
În asternuturi moi și reci
Plângând să nu mai pleci
Ale tale buze moi
Ai tăi sâni cei goi
Cu piciorul dezvelit
Niciodată nu te-am mințit
Și o să mă rog la vechii zei
Să  beau apă de la ei
Apă rece și puțină
Sufletul să nu îmi mai suspină
Să te strâng la brațe tare
Incleștați într-o sărutare!
Ce ești tu fără rimă
Când inima iți suspină
Ce ești tu fără vers
Când te împiedici în al meu  mers?

luni, 18 februarie 2013

La masa tăcerii




Mă așez la masa tăcerii împreună cu tine. Îmi arunc pelerina pe jos și te privesc atent în ochi. Nu e timp de discuții, sunt doar tăceri, pe alocuri poate și cugetări...Lângă noi  ia loc Don Quijote cu iubirea prinsă între pietrele morilor de vânt. În pocale de aur ne turnăm rom să nu cadem pradă iluzilor.
"Ești fericită?"
Am turnat în pocale licoarea marinarilor ce luptau cu iluzia sirenelor, mi-am aruncat pelerina pe jos ca să fiu tratat fără prejudecți, ne-am așezat la această masă, a tăcerii, ca să mă poți asculta timp cât minutele își pierd șirul până devin ore și l-am așezat lângă noi pe credinciosul iubirii, aventurierul în mrejele iluzilor, însuși Don Quijote.
Nu o să bat câmpii, ci o să caut tăcerea din sufletul tău.
 Când am hotărât să mă așez la această masă am lăsat în urmă tot, am închis trecutul cu lanțuri de plumb și am îmbrățișat viitorul, mi-am lăsat lacrimile pe podelele reci și ude și cu o dorință aprinzătoare am privit spre sufletul tău.
Nu îți cer nimic din ce nu îmi poți da, vreau doar o șansă în fața iubirii!
Răscolit am fost de repetabila povară ce visele mi le tulburau. Am acceptat soarta ce însuși zeii mi-au prezis-o.Nu e loc să plângem trecutul și să ne îmbătăm cu apă, nu mai trăim în timpul ce a fost, timpul curge doar înainte sugrumat de o prea fragilă clepsidră, doar o văduvă își plânge soțul 40 de zile. Atât! Își lasă trecutul în amintirea timpului ce a fost, încătușat în adâncurile inimii .

Privește spre Don Quijote cu inima lui cea blândă,
El iși caută perechea ce iluzia i-o fărâmă.
Nu sunt creator de iluzii și nu sunt bătrânul zeu,
Sunt doar cel ce în viitor o să îți poată spune că te-a iubit mereu...
Ridică-te iubito și ia-mă acum de mână
Că sătul sunt de iluzii și sufletul mi se fărâmă!

vineri, 15 februarie 2013

Firul sufle(T)ului meu



O să întorc clepsidra
Ce nisipu-i se pierde
Când clipa-i mută, aspră
Și cerul fără stele

Și o să privesc către tine
Eu, cu ochii mari, căprui,
Tu, cu gene fine...
“te ador!” îmi spui…

O să întorc privirea
Spre al inimii mele glas
Tăcând, mocnind iubirea
Vreme de un ceas.

Și o să privesc clepsidra
Cum timpul și-l pierde
Pierdut în zarea aspră
Oare cine îl mai vede?

miercuri, 13 februarie 2013

Cuvinte nerostite

Cheamă sufletele odioase ale pădurii
Și așează-le în fața mea!
O să le întreb despre ziua de azi și mâine
Și o să le dau viața mea.
Apoi, hoinar și far'  de suflet,
O să cobor din al meu palat de jad
Îmbracat în negru, tras la față, fad...
Și o să mă plimb printre voi
Nemuritori, nesăbuiți și încă vi
Cu ale voastre suflete hoinare
Ce vă puneți măști mii..

Dimineața, înainte de plecare...
Vă ascundeți al vostru chip
Și rostiți cuvinte mute
Nu are cine să vă asculte!
Vai de voi, nemuritori nesăbuiți
Ce credeți  în cuvinte
El sau ea, ne minte...
Și nu e vina voastră,
Vă spun deacum,
E vina măștilor ce le purtați acum!

..................................................

Cheama-ți norii asupra mea zeule
Și fă-i să plângă neîncetat
Că doar tu ești fără scrupule
Și nu o să te fac uitat!

joi, 7 februarie 2013

Legătură peste moarte

"Mă simt ca o pală de vânt și te simt atât de rece pierdută în depărtare..."

Îl văzusem și astăzi cum își leagă șireturile pantofilor negri, atenți lustruiți. Încearcă să nu îi murdărească, nu ar suporta ca încălțările lui să fie murdare, pline de mâzga ce se află mai la tot pasul în acest oraș uitat de timp. Șiretul e doar unul, o împletitură de ață cu capetele netezite.
Secundele timpului parcă bat cu putere  într-un mod de visare. Îl văd cum privește pierdut în lumea gândurilor  la acel simplu șiret...
Oare ce ne-am face în viață fară șireturi, ne-am pierde încălțările în colțurile străzii, ne-am supune picioarele să tresare la fiecare piatră atinsă, sângerând în mizerie...?
Trec cu frică pe lângă acest om, privirea lui imi provoacă o neliniște aparte. Nu apuc să fac doi pași de el și mă strigă:
 "-Stimabile!
- Nu te face că nu mă vezi, sunt doar un om pe niște scări cu o pereche de pantofi!
-Te-am văzut adiniauri cum mă priveai suspect, ce ți-am făcut?
-Dacă dau importanță cum să îmi leg acest șiret mă face suspect? suspect de ce?
-Privește și ia aminte, șiretul e doar unul și se împreună în doi, asemenea ție și iubitei tale faceți un tot, un singur șiret, dar nu e deajuns acest lucru. Privește acest pantof, acesta e viața voastră, legați bine acest pantof, un capăt al șiretului ești tu, celălalt capăt e ea, faceți un nod puternic urmat de o fundă simetrică, nu e deajuns să fiți un tot trebuie să vă împreunați într-o legătură..."
Nu îl las să își termine discursul și o iau la goană, îl aud cum strigă după mine "Tinere, tinere!!!"
Mă opresc la un colț al străzii, respirația mi-e sacadată...

Tlaloc îl cunoaște pe acest tânăr și o cunoaște si pe a lui iubită. Iubita lui are pantofi cu toc și nici un fir de ață...

Astăzi sunt...

joi, 31 ianuarie 2013

Versuri pentru T(ine)

Privește luna ce îți mângâie sufletul
Și las-o să te alinte!
Ea ți-e secunda, ea ți-e minutul
Ce te îmbrățișează cuminte...

Privește soarele ce îți sărută zâmbetul
Și primește a lui sărutare!
El ți-e visul, el ți-e sufletul
Ce îți arată lumea asta mare...

Privește-mă o clipă
Încrezătoare și cuminte
Și dă-mi a ta  aripă...
Mică și fierbinte...








marți, 29 ianuarie 2013

Sunt eu, acel absent-prezent!

Sunt lumina lunii ce se reflectă pe trotuare
Întinsă în mocirla străzii făra nici o scăpare.
Pe alocuri
Simt și tocuri...

Sunt eu, acel absent-prezent uitat de domnișoare!

Sunt însuși umbra corpului meu stingher
Ce fuge de mine asemenea unui câine de hingher.
Pe la case
Se aud rasete haioase...

Sunt eu, acel absent-prezent uitat într-un ungher!

Sunt doar eu
Cel ce a fost mereu
Ba lumina, ba întuneric
Nu perfect, ci doar asferic.
Pe la case
Puțin întunecoase
Pe alocuri
Strivit de tocuri
Cu inima de felină
Îmbibat de adrenalină!

Sunt eu, acel absent-prezent!

luni, 28 ianuarie 2013

Feriți-vă de zei!

Feriți-vă de zei și de a lor cuvinte
Căci inima lor nu are veșminte!
Feriți-vă de zei și de privirea lor cea seacă
Căci în inima lor visele se îneacă!

Feriți-vă de mine și de a mea mânie
Ziua cea de azi nu o mai întâlnești și mâine!
Feriți-vă de mine și de ale mele cuvinte
Căci doar eu îmi cunosc ale mele oseminte...

Ferește-te de tine, tu, chip de lut cioplit
Și află că nu mai sunt adormit!
Ferește-te de tine, tu, cel ce citești aceste rânduri
Căci știu pe-ndelete ale tale gânduri!


Feriți-vă de zei și de a lor cuvinte
Căci inima lor...  nu are veșminte!