duminică, 22 aprilie 2012

Şi o să mă gândesc la tine.

M-am aşezat pe o bancă ca să te pot privii, şi nu aşa cum o fac alţii. Vroiam să închid ochii şi să te simt, să las adierea vantului să îţi mângâie uşor faţa apoi, ca un muribund ce moare sufocat, să îţi fur mirosul tău tragându-l în piept. Acolo să îl păstrez mereu, lângă inima mea. Astazi nu sunt eu, nici ieri nu am fost... Mă gândesc mereu la timbre şi la spovedania lor. Acele bucăţi mici de hârtie ce fac posibil ca ale mele cuvinte să fie în siguranţa, acel gardian care o să aibă grijă ca rândurile mele să ajungă cu bine la tine, ca apoi să nu mai fie băgate în seamă. Timbre lipite strâmb pe o bucată de hârtie. Cu marginile dinţate parcă ar arăta teamă, cine ştie ce le e scris...
Apoi m-am gândit la tine, şi ştii că despre tine vorbesc... atunci cînd vorbesc, dacă vorbesc... Sunt atât de naiv în al meu timp scurt, sunt atât de zbuciumat de înfăţişarea care mi-ai arătat-o, şi cine sunt, şi ce mai sunt decât, un zeu muribund...
De astăzi o să mă rog la Soare când e zi şi la Lună când se aşterne praful efemer între stele. O să mă rog la ei. Doar ei mi-au rămas. Şi nu o să mă rog cum am facut şi altă dată, ci o să ridic pumnul la Soare şi  să îl blestem şi o să îmi întorc faţa la Lună şi o să plâng... de furie şi de durere că nu te pot avea. Aşa mi s-a aşternut timpul, între stele să nu îl pot avea, aşa mi-e întinsă calea între nori ca să pot tuna...
Şi o să mă gândesc la tine chiar dacă nu te pot avea...

Astăzi sunt Luna şi nu întreba de ce...