duminică, 8 ianuarie 2012

Și-am închis ușa cu zăvorul!



Era printre primele zi de vară, atunci ea a murit...

Murise între două destinații, între aceleași destinații unde el își trăiește clipa. Se întrebase mereu dacă întradevă ea existase. Își dădu seama că nu numai că existase, dar și făcu parte din el. Poți să le dai nume... X și Y sau doar "ei".
Îngropată fără preot, fără coșciug și fără cruce. Singurele cuvinte care s-au spus la căpătâiul ei au fost "Nu! Nu așa..." "Acum du-te!"
Condamnată pe eșafod, fără proces, cu martori surzi și văzul clar. Călăul a fost singurul care i-a auzit ultima strigare. Un strigăt mut...
Nu trecu zile să nu își facă apariția, îl urmărise.
Venea doar atunci când vezi doar în alb și negru, atunci când Luna răsare la fereastră. Venea astăzi și ieri și mâine...

De mai bine de un an acea stafie nu l-a mai bântuit, nopțile sunt curate, fără vise...
Și poate acea stafie nu a dispărut ci doar a luat o nouă formă, astăzi o vedem ca fiind Luna... mâine ca fiind Soarele.
Ne este frică de stafii și ne dorim să le vedem. Sunt creația noastră și nu sunt suflete umane, sunt mai presus de legea firii...

O să sting felinarul, mă pun la somn, ușile cimitirului sunt închise!

2 comentarii:

Nymphetamine spunea...

Mezmerizing :)

busola-aurora spunea...

Cimitirul inca e acolo, oricand putem ajunge la el, sub o alta forma... sa-l imortalizam, e doar o idee.