luni, 30 ianuarie 2012

Pădure fără copaci...


"Îl văd cum îşi razemă fruntea pe acel trunchi de pom, un pom cu scoarţa albă, un pom gros, înalt şi fără crengi..
Cu mâna lui l-a sădit, crescuse repede...

Mă uit la tine nu ştiu cum,
Încă nu e timpul, nu acum,
Să îţi spun ce a mai rămas,
De când ai făcut acel pas,
Să nu mai văd pomul, pom,
Să nu mai recunosc omul, om,
Oare cu ce am greşit,
Dacă în drumul meu tu ai venit...
Să vezi omul-pom,
Să vezi pomul-Om!

Îl văd cum îşi razemă fruntea pe acel trunchi de pom, acel pom ce el îl sădise. Crescuse repede. La fiecare faptă de iubire îi creştea câte o creangă, la fiecare noapte de amor un boboc de floare albă se deschidea... În urma ploilor petalele se lipeau de trunchi, astfel el căpătase o culoare albă...
Aceste lucruri se întamplau în trecut! A mai rămas o buturugă, crengile în lipsa iubirii s-au uscat, petalele de flori albe de pe trunchi au inceput să putrezească lăsând în aer un miros de hoit...

În calea mea tu ai venit,
Să vezi ce am devenit,
Eu acel om,
Eu, ce a mai rămas din pom... "

Să nu  crezi în cuvinte! Tlaloc e Luna roşiatică...

duminică, 8 ianuarie 2012

Și-am închis ușa cu zăvorul!



Era printre primele zi de vară, atunci ea a murit...

Murise între două destinații, între aceleași destinații unde el își trăiește clipa. Se întrebase mereu dacă întradevă ea existase. Își dădu seama că nu numai că existase, dar și făcu parte din el. Poți să le dai nume... X și Y sau doar "ei".
Îngropată fără preot, fără coșciug și fără cruce. Singurele cuvinte care s-au spus la căpătâiul ei au fost "Nu! Nu așa..." "Acum du-te!"
Condamnată pe eșafod, fără proces, cu martori surzi și văzul clar. Călăul a fost singurul care i-a auzit ultima strigare. Un strigăt mut...
Nu trecu zile să nu își facă apariția, îl urmărise.
Venea doar atunci când vezi doar în alb și negru, atunci când Luna răsare la fereastră. Venea astăzi și ieri și mâine...

De mai bine de un an acea stafie nu l-a mai bântuit, nopțile sunt curate, fără vise...
Și poate acea stafie nu a dispărut ci doar a luat o nouă formă, astăzi o vedem ca fiind Luna... mâine ca fiind Soarele.
Ne este frică de stafii și ne dorim să le vedem. Sunt creația noastră și nu sunt suflete umane, sunt mai presus de legea firii...

O să sting felinarul, mă pun la somn, ușile cimitirului sunt închise!

vineri, 6 ianuarie 2012

Fețe cioplite.

Ți-am spus despre statui?

Fețe întunecate, un gri morbind lăsând o umbră impunătoare în urma lor...
Nu, nu îmi plac cele de metal, îmi place piatra, îmi plac cele cioplite în calcar, în bazalt și nu în marmură... Îmi plac cele triste, cele impunătoare cu fețe mari și lungi, cu sprâncene groase, cu pomeții trași, cu urechile mari, să arate spaimă și teroare. Da, acele îmi plac, acele gigantice creații a marilor artiști, acele urme lăsate cu frică și închinate lor... a zeilor!
Aș vrea să mă retrag într-o cameră cu oglinzi, în fața mea să fie oglinzi, în spatele meu să fie oglinzi, în stânga mea și în dreapta mea să privesc oglinzi, să mă privesc în oglindă și să mă înspăimânt de mine, asemenea gigantelor statui, să stau nemișcat și să îmi privesc reflecția în oglinzi, și spaima mea să o vad multiplicată la infinit... O să țin în mână un pahar cu apă și o să îl sorb încet potolindu-mi frica... Vreau să mă cutremur de mine și să îmi privesc chipul cioplit în oglinzi, să las oglinzile să se uite la mine, să le ating și ele să mă atingă pe mine, să le poruncesc lor prin simpla mișcare, să se uite unde vreau eu, să mă privească, să rădă ori să plângă...
Aș vrea să le cunosc și în același timp ele să mă cunoască pe mine...
Astăzi sunt gri, o piatră cioplită luminată de Lună... zeul a murit!

joi, 5 ianuarie 2012

Amor cubist (zeul mort, zeul trist)

Privesc spre gâtul tău...

Și sânii tăi goi mă amețesc,

Între ale tale coapse moi,

Îmi vine să mă rătăcesc.

Să fim mereu doar noi doi,

Când tu deasupra mea,

Când eu deasupra ta,

În pat și pe covor,

Pe masa din dormitor...

Cu draperia trasă

Într-o simplă după-amiază...

Să îți simt sânii tăi cei mari,

În palmele mele tari...

Să îți adulmec umărul dezgolit,

Amintindu-ți că îți sunt iubit...

Să mușc din tine o noapte întreagă

Și lumea să nu ne vadă.

În al nostru amor cubist

Zeul mort, zeul trist...

Să te simt cu o tremurătură,

Și o simplă zbierătură...