marți, 13 decembrie 2011

Da şi nu, domnule Paler!

"Ţi s-a întâmplat şi ţie aşa ceva. Am dreptate, nu-i aşa? Şi ce ai făcut? Cum ai reacţionat în faţa imprevizibilului? Ai plâns de nervi? Te-ai ascuns în casă?
Nu e o soluţie. Trebuie să fii curajos. Şi asta deoarece nu e ceva imposibil. Curajul înseamnă să te implici într-o acţiune deşi abia poţi vorbi de emoţii sau de teamă. Asta e definiţia invingătorilor."

Da, domnule Paler, acela mi-a fost sfârşitul, mult prea dureros ca sâ îl pot înţelege... dacă am plâns?! altfel nu se putea. Mă gândesc şi acum să plâng dar nu pot. Ştiu, e o prostie, cum să nu poţi plânge când nu poţi râde. Păi... uite aşa domnule Paler, dacă nu pot, nu pot şi nu că nu aş vrea...Luna aceasta mi-a adus sfârşitul, atunci am căzut... luna cadourilor, a magiei de Craciun... Nu, domnule Paler, nu mai vreau să cred aşa ceva, le urăsc, una câte una... urăsc cadourile, urăsc pomul împodobit, urăsc totul! De ce?! pentru că aceste zile au fost cele mai importante pentru mine, pentru că ascundeam cadourile ca să le găsească când nu se aştepta, imprevizibilul, acela era frumos domnule Paler, acel imprevizibil, să cauţi prin sertarele cu haine şi să îţi găseşti cadoul... acum le urăsc. Zilele trecute m-a făcut să zâmbesc un cadou, un Mos cu un Om de zăpadă încălecau un brad... Acel Om de zăpadă a însemnat totul, cinci au fost la număr...
Trebuie sa fiu curajos domnule Paler? să încerc ceva ce spui că e imposibil?

"Şi este explicaţia pentru succesele celor care se ridică mental chiar mai sus decât un munte. În astfel de situaţii, o căprioară muşcă dintr-un leu. Şi nu invers!"

Da, domnule Paler, succesele... să fim noi căprioara care muşcă dintr-un leu, să fugărim fiara însetată de sânge... Nu, domnule Paler, eu sunt leu, eu sunt acel animal răpus de o căprioară, eu am fost atacat de imprevizibil, eu am fost cel însetat de sângele iubirii... ca să, ce? să plâng de nervi şi să am nopţi nedormite...

"Niciodată nu vei fi suficient de bine pregătit pentru a trece la treabă. Mereu se va găsi ceva sau cineva care să te critice şi să încerce să îţi adoarmă simţurile. Şi ce dacă plouă? Tu ştii că trebuie să ţinteşti spre soare. Şi spre o apă limpede."

Da, domnule Paler, vorbeşti de critici, puţin îmi pasă, pot lăsa aceste cuvinte lor sau doar mie. Ei nu ştiu acest lucru, nu văd după aceste cuvinte, un nebun, un zeu, pentru ele. Nu, domnule Paler, nu o să îmi poată adormi simţurile, nu mie. Ar putea să mă amăgească, să mă prindă in mrejele iubirii, să mă întoarcă, să mă sucească... Şi dacă plouă, să plouă cu găleata! Eu sunt Luna eu sunt Soarele...

"Gata! Acum eşti pregătit. Nimic nu te mai poate surprinde. Tu eşti surpriza. Eşti chemat pe podium."

Da, domnule Paler sunt pregătit, sunt pregătit de foarte mult timp, nimic nu mă mai surprinde şi dacă m-ar surprinde nu o sa fie imprevizibilul, da, domnule Paler, eu sunt surpriza de pe podium!
Şi totuşi domnule Paler, am nevoie de un public, de un singur spectator, am nevoie de o "ea".


marți, 6 decembrie 2011

Zeul a murit!

Cândva căuta ceva în neant, se pare că a găsit.

Printre statui şi feţe vopsite,
Printre nebuni şi animale pitite,
Atunci când Luna e sus pe cer,
Atunci când e prins într-un ungher,
Desculţ şi fără de folos,
Privind un câine cum roade un os,
Când Soarele îl arde cel mai tare,
Când nebunia lui nu e o întâmplare,
În clipa ce murmură în tăcere,
În gura lui având gust de fiere...
Privind sus la aştrii,
Ochii ei căprui şi nu albaştrii,
Cu mâna-n palma ei cea caldă,
Vrând ca lumea să nu-i vadă,
Cu surâsul ei din Soare,
Parcă acum nu îl mai doare,
Cu miere, lămâie şi apă,
Acest moment nu ar mai vrea să treacă,
Cu uşi deschise şi închise,
Cu străzi gri neninse...
Cu atingeri nevinovate,
Cu priviri uşor furate...
Şi tăceri neînţelese,
Şi întrebări dese,
În noaptea friguroasă,
Cu ceaţa voluptoasă...
Un zeu, renunţă la nemurire!


Astăzi...



luni, 5 decembrie 2011

Când uşile se închid, o să îmi arunc papucii...

Oameni de zăpadă... în fiecare an, în această zi, dăruia un om de zăpadă.
Dacă ai uşile închise nu te aştepta să fie deschisă o fereastră, îţi rămâne un singur lucru, să priveşti pe gaura cheii... să priveşti cu mâinile sângerânde înfipte în podea aşteptând ca aceeaşi uşă să fie deschisă. Nu te baza pe geamuri, ele nu există...

Am să îmi pun capul pe pernă rugându-mă ca repetabila povară să nu îşi facă apariţia. Am să mă trezesc dimineaţa devreme să îmi iau cadoul, şi ştiu cu nu o să am parte de el, o să privesc în gol o pereche de papuci neavând nimic în ea, nici nu vreau să fie ceva acolo... O să imi petrec ziua ca fiind una normală ştiind că nu e aşa... Am să mă spăl cu apă rece pe faţă şi o să îmi aprind o ţigară şi o să mă uit cum jarul arde tabacul din ea, atunci o să mă gândesc că timpul e doar la trecut, o să fiu sigur că poimâine, acea zi care este şi astăzi, o să fie ieri. Restul o să fie tăcere!

Tlaloc nu poartă papuci.

Nimic nu mă face mai împlinit ca atunci când o să mă trezesc dimineaţa cu un sărut şi o îmbrăţisare.

Astăzi sunt Soarele mult prea arzător!