luni, 7 noiembrie 2011

Rugăciune

Mă închin în faţa ta Doamne, şi îmi cer iertare. Aş vrea să te rog ceva. Tu mă cunoşti cel mai bine, sunt de neînţeles pentru că aşa am vrut eu să fiu, dar nu o fac din răutate, nu o fac ca să îi chinui pe cei de lângă mine, o fac pentru ca aşa mi-e cel mai bine... sau poate aşa aş vrea să cred... Sunt blestemat? Cu ce am greşit în viaţa asta când toate le-am făcut cu rostul lor. De ce mă agăţ de ea, de ce sunt neliniştit când dorm... de ce mi-e frică? Mi-e frică să ridic castele ca ele într-o bună zi să dispară... de sfârşit, de asta mi-e frică...
Doamne, nu te mai rog nimic, sunt alte persoane care au nevoie de ajutorul tău.

Se ridică din genunchi şi pleacă, în gând "repetabila povară" îi răsună la nesfârşit... îşi întoarce privirea spre altar şi sopteşte tremurând "Fie ca ea să fie fericită!"

Unde eşti tu Lună că neliniştea mă apasă...

2 comentarii:

Adriana Alexandru spunea...

''Doar pentru nebuni''...inseamna ca e si pentru mine.

Nymphetamine spunea...

nu te-am mai citit de mult timp, draga Tlaloc :)