marți, 12 aprilie 2011

Ocoliți-mă corbi!

Sufletul meu e vântul, e gândul... încerc să îl găsesc, dar atunci când am impresia ca l-am găsit îl pierd, asemenea nisipului fin din clepsidra ce îmi număra secundele vieții.
Și de ai putea să mă vezi... să mă cuprinzi în brațe! sufletul tău poate o să umple golul rămas.
Încearcă să mă ții deasupra apei, în oglindirea ei poate o să mă regăsesc...
“Ocoliți-mă corbi!” voi striga din toată ființa mea, leșul meu pentru ei e masa, o cină prea săracă...
Teamă, frig și nepăsare...

Tlaloc trimite ploaie...

Printre leșuri și morminte, printre gropi și pietre văruite, în noaptea rece cu ploi scăldată... doar ea, dulcea fată, cu chipul ei angelic, în fața lui se arată...

Trezit dimineața cu un sărut se pierde ușor în negura gâdurilor, „a fost un vis!” și-a răspuns în gând.

Astăzi sunt Luna, mâine poate o să fiu Soarele...