luni, 14 martie 2011

Mi-am turnat în pocale de aur otravă...

Ai simțit fiorul fricii, să te cuprindă în singurătate?

Ți-ai pusc iarăși această prăfuită mască, ai crezut că nu îmi dau seama? Am observat ca e din sticlă, o sticlă atent șlefuită, ca să îți poată umbri emoțile…
Mi-am turnat în pocale de aur otravă, dulce amăruie, asemenea vinului dulce ce te înșeală, doisprezece pocale la număr, unul mai amar ca altul…
De vei gusta din ele o să îți dai seama ce este, unele persoane îi spun “iubire” .
Otrava fericirii.
M-am căit, spovedania mea mi-a fost sfărșitul. O să aștept diminețile răcoroase de primăvară, o să îmi ascut ghearele și cu sete o să năpustesc asupra ta. În ochii tăi m-ai văzut mereu un blând iepuraș luându-mă mereu de urechi. Ai uitat?! Eu sunt o felină!
Ce o să faci? O să te retragi în colțul camerei tale, cerând îndurare? Nu o să admit asta! Nu eu, nu cel ce am devenit...
O să simți fiorul fricii, o să plângi și cu ultimele puteri o să te agheți de acea speranță, nu îți fă iluzii... acea frică ce se numește singurătate.

Tlaloc liniștit tace...

Când ea îl mângâie pe creștet, se aude un tors de felină...

Astăzi sunt Soarele, mult prea roșu la apus... mâine poate sunt Luna.

3 comentarii:

Nymphetamine spunea...

cat de frumos te joci cu cuvintele :)

Little Thoughts spunea...

Minunat, intradevar :X

busola-aurora spunea...

Nu se joaca nimeni aici cu cuvintele! E adevarul si realitatea pe care unii nu vor s-o accepte! nu cred ca isi pierde nimeni timpul aici doar ca sa inventeze ceva...parerea mea.