duminică, 19 decembrie 2010

Aș vrea să pot...

Trecuse ceva timp de când a trasat o linie în calea lui, a trasat acea linie cu călcâiul ușor înfipt în mocirla ce se crease în viața lui. Destul de adâncă pot spune... a crezut că așa e mai bine, să creezi o barieră în care, acea mocirlă, să nu se întindă în calea ce o va urma. A tras aer adânc în piept, și-a fixat privirea în departare urmărind cum cerul sărută ușor pămăntul. Nu a privit înapoi, mirosul pământului îmbibat cu apă îi provoacă o stare de disconfort, știe doar că a lăsat ceva “pătat” în urma lui…
A călcat doar pe pământ uscat și mai mereu pietruit.
Când ești în mocirlă ți se pot întâmpla două lucruri: să te zbați cu neputință privind cum te afunzi în noroi sau să încerci să ieși din această situație care, mai mereu, te lasă cu încălțămintea afundată în țărâna mocirloasă.
Nu s-a afundat în noroi, nu e firea lui să se dea bătut... a ridicat cu putere piciorul drept și a traversat acea linie ce a trasat-o în fața lui, doar piciorul drept.

Ca să poți păși împăcat în viitor, trebuie să lași o parte din tine în trecut...

Tlaloc speră ca „el” să își piardă încălțămintea, din piciorul stâng, în noroi...
Trecuse ceva timp…

Astăzi cu siguranță sunt Luna, măine poate o să rămân la fel…

4 comentarii:

Brandusa spunea...

Sentiment bine cunoscut mie.
Urmatorul pas, chiar putin schiopatand e semn de vointa.

# Raluca. spunea...

Dumnezeule!! Cat de frumos si simplu:).. tot timpul ma uimesti.

RCA Ieftin spunea...

Felicitari! Simplu si in acelasi timp de o profunzime si o complexitate rare!

Nymphetamine spunea...

sa las o parte din mine in trecut...