joi, 25 noiembrie 2010

O singură oră...

Timpul, suprema formă ce ne chinuie şi în acelaşi timp ne bucură...
Oare de ce ne măsurăm timpul care trece, ce amuzant sună “care trece”… de ce oare el mereu trece, aş vrea să îl opresc, să îl modelez, să mă joc cu el, să îl lungesc sau să îl fac mai scurt, dar oare cine suntem noi ca să putem cere acestea….?
Timpul ne oboseşte, dar ne şi face să fim mai odihniţi… oare este “amfoter”?
Privim mereu în urmă, viitorul doar îl putem presupune, trăim prezentul...
Eu am învăţat să trăiesc în trecut, să analizez trecutul, astfel aş putea să modelez viitorul sau cel puţin aş încerca.
O singură oră, atât a putut petrece lânga ea, aceaşi rută, acelaşi tren, mereu întrebând dacă locul de lângă el e liber, mereu urcându-se la prima staţie după care s-a urcat el, acelaşi loc înghesuit în spate... aceaşi oră care se scurge din viaţa noastră...
Amândoi vorbesc la telefon... el mai deschide o carte, pe care o citeşte printre rânduri, mereu îşi ridică privirea spre ea şi o fixsează adânc... zâmbind mereu, ei schimbă nişte vorbe...
Timpul şi mijlocul de transport, poate preferă să meargă cu maşina dar e mai liniştit când aude sunetul roţilor de fier mângâind şinele lungi şi mai mereu drepte...

Tlaloc nu poate modela timpul, dar în imaginaţia lui îl poate prelungi, în el ar pute să includă multe situaţii...
Mai sunt trei săptămâni, o să ia acelaşi tren din aceaşi gară veche, aceaşi rută, aceaşi oră, acelaşi traseu, o să păstreze un loc lângă el, o singură oră, poate aceeaşi fată o să îi ţină companie... o singură oră din timpul acesta infinit...

Astăzi sunt Luna, mâine poate sunt Soarele...

marți, 23 noiembrie 2010

Vise spulberate...

“Nu a putut decât să creeze vise, speranţe spulberate în van...
De l-aş întâlni măcar o clipă, să îmi simtă răzvrătirea! O secundă de aş petrece timpul infinit ce ne înconjoară, să îi amintesc ce sunt acele cuvinte...
Te numeşti “zeu” ca şi mine?! O, dar tu nu dai crezare, cine eşti tu oare?
Când se lasă liniştea serii atunci apari, nu ai putere să îţi arăţi înfăţişarea, te ascunzi mereu, te joci cu ei… săracii muritori.
Forme, prea multe forme ai putut lua…
Eu sunt fulger de lumină, tunetul asurzitor, ploaie şi întuneric, tu eşi un fals… trecător.
De te-aş vedea în lanţuri sus în creasta munţilor, să îmi simţi mânia ce o las din cer…
Şarpe veninos ce naşti speranţe… vei rămâne mereu un trecător.”

Tlaloc se trezeşte din al lui somn profound, neuitând de viclenia lui, a fantomaticului ce creaza deşarte speranţe, visuri de neîmplinit… Morpheus creator al viselor, maestru al deghizării…a îndrăznit să mi se arate… în forme mult prea complicate, înşelăciuni deşarte…

Dacă aveţi vise, să vă fie împlinite, dacă nu se împlinesc condamnaţi-l pe Morpheus, cel ce ne face jocul când adormim… nu renunţaţi a visa şi nu uitaţi, unele vise… nu se împlinesc…
Astăzi sun Luna, mâine...

marți, 16 noiembrie 2010

Punctul pe i

Formula: punctul pe i este acoperişul unei linii perpendiculare ce te priveşte pe tine.

Da, acea urmă lăsată pe o coală de hârtie, minusculă, de obicei din cărbune, da din cărbune ce a fost cândva un copac, un falnic stejar ce adăpostea la umbra lui doi tineri ce se iubeau...
Viaţa lui s-a scurs, acum e timpul să povestească chiar şi după moarte...
Un punct, nimic mai mult.
Sfărşit sau doar aşteptarea unui nou început?
Bulgăre de întuneric, nimic special...
Obişnuim să înşirăm puncte, una, două, trei... puncte de suspensie, spun multe şi totuşi nimic.
Să îţi aduci mereu aminte când aşezi pe o coala de hărtie un punct, împreună cu mine l-ai proiectat în spaţiu, realizând un cub... dacă proiectam o dreaptă (o infinitate de puncte)?

Tlaloc, o să aşeze un punct în univers, astfel o să vadă ce planuri se intersectează cu el...
Astăzi sunt Luna, mâine poate sunt Soarele....