miercuri, 18 august 2010

Eşafod, căldură şi mult praf...

Mă plimb prin acest oraş prăfuit… căldura aceasta mă doboară.

Apă, atât doresc, acest lichid să îmi inunde gura...

Privesc în zare în căutarea unui loc umbrit să îmi odihnesc acest corp sleit de căldură, umbra, acel lucru care câteodată ne înspăimantă. Am observat că sunt două feluri de umbre, umbre care prind viaţă când e soarele sus pe cer, acestea se văd limpede ca nişte personaje ieşite la plimbare... şi umbre sărutate de lună, acestea sunt mai întunecate, parcă sunt acoperite cu un strat de funigine...

Visez la romantismul pierdut în timp, uitandu-mă la aceste ziduri pe care timpul nu le-a şubrezit, cavaleri şoptind pe la ferestele domniţelor...

Mă opresc în acest parc, în acest centru al oraşului, centrul vechi, aici era cândva o piaţă...

Oamenii veneau să îşi schimbe marfa sau să îşi cheltuie câţiva arginţi pe mâncare... nu ştiu de ce dar, îmi imaginez execuţile din timpul acela, oameni stranşi să vadă cum o persoană este spanzurată... decapitată... cum aveau tărie acei oameni să asiste la aşa ceva?

Urcaţi sus pe eşafod, condamnaţii părăsesc această lume în întuneric, fiind acoperiţi cu o panză neagră pe cap... ultimele lor cuvinte... un ultim monolog.

Tlaloc se întreaba de ce condamnaţii la moarte îşi spun ultimele cuvinte sub forma unui monolog, de ce nu poartă un dialog cu cineva?


Astăzi sunt Soarele, mâine poate sunt Luna...

11 comentarii:

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

Mă faci să zâmbesc.
Ultimele cuvinte ale unui condamnat, pe eșaford, sunt sortite să rămână monolog.
La judecată, dacă a fost dreaptă, trebuia să aibă parte de dialog.

kid4ever spunea...

frumos zis si scris ;) imi place cum vorbesti despre tine la persoana a 3-a :D si incheierea nelipsita cu soarele si luna ;)

# Raluca. spunea...

# Niste cuvinte slefuite cu mult drag. De fiecare data, ma binedispun cand iti citesc postarile :)
Bravo!

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

...Dar, de cele mai multe ori, la judecată apar acuzatorii iar avocatul apărării,pus din oficiu,întârzie să apară.
Te înțeleg.

Tlaloc spunea...

Tora! de trei ori Tora :)
chiar daca au comis acele fapte ei pleaca "vorbind singuri" la asta am vrut sa ma refer, la faptul ca nu sunt ca o persoana indragita, pe patul de moarte sau in alta imprejurare unde vorbeste cu persoanele dragi, unde cei ramasi in viata stau langa ei... poarta o ultima discutie...
Acestia erau acoperiti pe cap, cu un preot langa ei, si intrebati daca mai au ceva de spus, ca si cand vorbele lor nu conteaza, (esti condamnat!)

@Any
si totusi o singura zi din an sunt o eclipsa, multumesc!

@ Raluca
multumesc! tu deasemenea scrii frumos,imi face placere sa iti urmaresc blogul

ANM spunea...

Poarta un monolog pentru ca probabil simt nevoia sa se inteleaga ei.. pe ei. Umbra, curios cum te si inspaimanta insa te si satisface. In aceste zile toride..tanjim cu totii dupa umbra

Tlaloc spunea...

@ ANM
Nu te-ai speriat niciodata de umbra ta noaptea? :)

ANM spunea...

nu. ma fascineaza de fapt. ador sa ma joc cu umbre, forme asa.. in intuneric. dar imi este frica sa stau singura in intuneric.

Death Whisperer spunea...

Pe mine ma fascineaza umbra data de Luna.

Poate ca monologul spus de cei de pe esafod e o parte a delirului, a fricii de dinainte, si cine stie... nimeni nu-l asculta, asa ca sunt ultimele momente in care se va putea contempla pe sine.

Tlaloc spunea...

@ Death Whisperer
se poate spune si asa...

Otilia spunea...

Sa stii ca nu este un monolog, ci poarta un dialog cu propria constiinta si prin prisma constiintei cu o entitate superioara... cel putin asa vad eu lucrurile, asta mi se intampla mie intr-o situatie limita, vorbesc cu mine, pentru ca nu cred in nici un fel de zeitate si prin a vorbi cu propriul meu eu ma adresez indirect si unei entitati superioare... daca exista, daca nu mi-e indiferent pentru ca sunt linistita sufleteste!