vineri, 16 iulie 2010

Un pictor al fiecăruia...

Suflet uitat de timp ascuns într-o clepsidră prăfuită...

Murdărit pe faţă de culori nemaiîntâlnite, pictorul îşi înmoaie pensula cea groasă în pasta neagră de pe planşetă...
Poeţii au murit, actorii nu mai au pe scene să urce, publicul a plecat acasă...
A mai rămas doar el cu mâna-i tremurând pe pânză, acum doar schiţează, nu se înţelege nimic... un haus negru, linii... paralele... niciodată împreună...
Oare ce crează? confuz, uitat, de negăsit... poate îşi crează propriul portret.
Da aşa este! Liniile groase prind contur, un zâmbet de lumină din întunericul uitat...
Zâmbeşte, dar nu ca tine! În ochii lui ascunşi striveşte doua gânduri...
De o să îl priveşti, e atât de crud, atât de necruţător... un zâmbet tremurând printr-o lacrimă...

Tlaloc cunoaşte această operă, de o vei privi doar tu vei şti cum arată, e mai mult decât o creaţie, e o imagine a fiecaruia schiţată pe o pânză de in prăfuită de timp...

Tlaloc e Soarele, mult prea arzător...

4 comentarii:

anelise spunea...

si Alis cunoaste zambetul ala....

Death Whisperer spunea...

Wow... interesanta idee. Imi place cum ai exclus tu actorii si poetii, lasand toata arta pe spatele unui biet pictor... :)
Foarte frumos redactat!

Otilia spunea...

Superb conturat, pictorul ca singurul artist ramas pe lume. Insa ma intreb...ce pot face ca sa te inveselesti? Iar esti trist, iar esti "un suflet uitat de timp ascuns intr-o clepsidra prafuita".

Tlaloc spunea...

@ anelis
sper ca de acum incolo sa nu mai cunosti acel zambet si doar zambete de fericire :)

@ Death Whisperer
Multumesc!

@ Otilia
Tu nu poti face nimic, sunt ok sunt "un suflet uitat de timp ascuns intr-o clepsidra prafuita" dar sa nu uitam acea clepsidra trebuie neaparat intoarsa :)