luni, 5 iulie 2010

Solitar

Închis în paradis...

Suflete goale se plimbă fără noimă, îndrumate de către un biet bătrân, care îşi târâie picioarele obosite ajutându-se de un baston...
Suflete singuratece care se bălăcesc în paradis împroşcând aievea cu lumină...
De ele cine are grijă...?
O, tu suflet păgân, lacrimile tale se mai ivesc pe faţa ta, durerea rămâne, îţi ascunzi printre palme... fericirea.
Mult prea aproape de soare, mult prea rece, fantasme albe îţi trec prin faţă...şi totuşi nu eşti viu, dar nici mort, solitar îţi cauţi menirea.
Povestea lui nu are nimeni să o spună, doar vântul mai şuieră sub clar de lună... povestea tristă...
Undeva, în acest loc, o va întâlni, poate o să rămână aşa cu hainele zdrenţuite!

Tlaloc îl ajută!

Astăzi sunt Luna, o să mă plimb prin univers...

7 comentarii:

dolceneea spunea...

Te-ai gandit vreodata cum ar fi viata ta daca ai fi nemuritor? Cum ar fi viata asta daca necazurile, boala, nedreptatea nu s-ar mai termina? Pentru a putea fi cu adevarat fericiti , trebuie sa acceptam cu seninatate, intelegere si demnitate apropierea mortii noastresi a celor dragi, moartea trupeasca nu este sfarsitul absolut...daca inainte imi era frica de morti, de imormantare si priveam totul cu frustare, neintelegere , suparare, blamare chiar spre Dumnezeu pt ca a luat mai devreme sau mai tarziu persoana draga mie, ACUM VAD LUCRURILE CA PE O PETRECERE DE ADIO in care simt meditatie pozitiva, intelegere , iubire, simtind conexiunea cu ceva mai important decat noi, simt bucurie pt cel care si-a incheiat misiuneape acest pamant...

anelise spunea...

sper sa primesti comentul.este destul de trist ce ai scris...:(

Otilia spunea...

Foarte frumos, are o muzicalitate aparte.
Insa, suflete goale, suflete singuratice, poveste trista... mi se pare mie sau Tlaloc este suparat?
O plimbare prin univers am facut si eu in ultima mea postare.

Tlaloc spunea...

@ dolceneea
Nu sunt si nu as vrea sa fiu muritor, ne nastem cu un scop, murim cand nu ne asteptam... un singurl lucru e sigur in viata noastra, intr-o zi nu o sa mai putem deschide ochii...
Prefer sa traiesc viata cu toate cele frumoase si sa nu ma gandesc la un sfarsit...

@ anelise
e trist ... un suflet!

@ Otilia
Lui Tlaloc ii lipseste ceva. Versurile de mai jos apartin lui Bacovia poezia numinduse "Epitaf"
Aici sunt eu
Un solitar,
Ce-a râs amar
Şi-a plâns mereu.

Cu-al meu aspect
Făcea să mor
Căci tuturor
Păream suspect

anelise spunea...

sper sa recapeti ceea ce iti lipseste tlaloc.

# Raluca. spunea...

Foarte, foarte frumos :))

Otilia spunea...

Sper sa reusesti sa redescoperi ceea ce iti lipseste. Iti multumesc pentru versuri, daca ai nevoie putem plange impreuna sau rade amar... cum doresti!