vineri, 5 martie 2010

De va sufla la tine vântul.... să te înalţe spre cer!


Astăzi sunt Luna, mâine poate sunt Soarele...

Să nu străbaţi cerul până nu ai cunoscut pământul...

Ştiu că vrei să vezi mai multe, dar marea ai văzut-o?... o întindere aşa de imensă...
Nu ştiu de ce alegi norii, ştiu că vrei să stai agaţat acolo în singurătate, dar ploaia?
Nu poţi fi pasare, nu ai aripi... şi totuşi renaşti din propria cenuşă!
Priveşte existenţa celor de pe pământ, zburătoarele vin să le vadă, şi totuşi tu vrei să te înalţi în văzduh...
Cândva purtai aripi, acum sunt doar nişte cioturi, în greutatea lor pană după pană le-ai pierdut...
Ai vrut să te înalţi prea mult spre Soare... din razele lui te-ai ales cu aripi de moarte.

Tlaloc te priveşte, cazut pe sol priveşti spre cer, te zbaţi să nu mori , cu braţele întinse spre Soare ceri îndurare...

Soarele ţi-a transformat aripile în plumb, ţi-e greu să îţi aduci aminte...
Te rogi să îţi zmulgă şi penele colorate care au mai rămas... dar vei renaşte, nu astăzi dar mâine?

Astăzi sunt Luna, mâine poate sunt Soarele...

4 comentarii:

Hălăţel spunea...

Mare,ploaie,nori.Atatea lucuri frumoase..

Cub de gheata topit dupa zambete spunea...

Oare de cate ori n-am fost opriti din zborul nostru si de cate ori nu o sa mai fim opriti? Bine ca exista cerul cu ai sai nori.

Tlaloc spunea...

@ Hălăţel
Asa este, e prea frumos...
@ Cub de gheata topit dupa zambete

"Doamna Carmen"

Mereu o sa fim opriti din al nostru zbor, conteaza cum a fost zborul pana la oprire :)

Cub de gheata topit dupa zambete spunea...

Hai ca esti tare! Sa vezi ce: "doamna Carmen" iti arat eu tie. :))