marți, 16 februarie 2010

Auzi paşi... nu te speria...


Astăzi sunt Soarele, mâine poate sunt Luna...

Vrei să dormi?...
Închizi ochii, nu că ai vrea, dar nu mai poţi sunt aşa de grei, pleoapele sunt aşa de grele...
Închizi ochii chiar dacă vrei să priveşti, nu ai ce face asta e soarta ta, vrei să dormi ca timpul să îţi aline suferinţa...
Cândva a fost ceva, acum e doar o amintire, o frunză căzută la picioarele tale...
Acum sunt nişte memorii, nişte gânduri care bantuie când iţi serveşti ceaiul...
Şi leul din arenă a obosit, felina torturată, marele simbol...

Tlaloc înţelege multe dar nu înţelege ceva anume...

Astăzi sunt Soarele, mâine poate sunt Luna...

4 comentarii:

Hălăţel spunea...

"Cândva a fost ceva, acum e doar o amintire, o frunză căzută la picioarele tale...
Acum sunt nişte memorii, nişte gânduri care bantuie când iţi serveşti ceaiul..."

Au si amintirile astea rostul lor.Sigur ca poate am prefera sa se intample ,nu doar sa ne amintim.Dar nu putem face tot ce vrem.

La Rose Jaune spunea...

Amintirile devin obositoare uneori, mai ales cand sorbi dimineata cafeaua sau seara ceaiul, in singuratate... (E bine insa sa nu le lasam prea mult sa-si faca de cap si sa ne focalizam pe prezent.)

Cub de gheata topit dupa zambete spunea...

Multe necunoscute se ascund in jurul nostru. Ne lovim de ele si le tratam, uneori cu ignoranta. Doar amintirile ne mai aduc in prim plan, anumite momente, clipe suspendate, ce au lasat urme in inimile noastre. La fiecare asfintit al soarelui.

Tlaloc spunea...

@ Hălăţel
Amintirile ne ţin în viaţă, amintirile ne dă puterea să trecem mai departe ca într-o zi să putem gusta aceleaşi clipe...

@ La Rose Juane
Să trăim mânie pentru că azi o să fie ieri si mâine o să fie azi..

@ Cub de gheata topit dupa zambete
Anumite momente trebuie să le tratăm cu ignoranţă dacă ştim că ne pot face rău, amintirile ne spun ca totu s-a sfârşit că a fost cândva...